De Sf. Constantin și Elena, Patriarhia Română împarte premii

patriarhia-romana
patriarhia-romana

Publicitate

Cu prilejul sărbătoririi Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al catedralei patriarhale, la Patriarhia Română vor avea loc o serie de manifestări, care includ, printre altele, și anunțarea și premierea câştigătorilor celor patru concursuri naţionale pentru copii şi adulţi organizate în anul 2013 de Patriarhia Română: “Bucuria de a fi creştin”, “Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice”, “Alege Şcoala!”, “Icoana ortodoxă – lumina credinţei”.

"Anul 2013 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena la împlinirea a 1 700 de ani de la Edictul de libertate religioasă de la Milano (313) şi Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae” (1903-1993) la împlinirea a 110 de ani de la naştere şi a 20 de ani de la trecerea la cele veşnice a celui mai important teolog român", informează un comunicat al Patriarhiei Române.

Cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, la Patriarhia Română vor fi organizate mai multe manifestări, după următorul program:

Marţi, 21 mai 2013, orele 7.00, sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, Vindecătorul de boli, vor fi scoase în procesiune şi aşezate în baldachinul de pe Dealul Patriarhiei pentru a fi venerate de către credincioşi.

De la orele 9.00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat în curtea Catedralei patriarhale.

După Sfânta Liturghie, de la orele 11.30, va avea loc anunţarea şi premierea câştigătorilor celor patru concursuri naţionale pentru copii şi adulţi organizate în anul 2013 de Patriarhia Română:

1) “Bucuria de a fi creştin”, concurs de interpretare şi recitare a unei cântări bisericeşti sau a unui cântec popular, a unei poezii religioase sau populare sau a unui text literar în proză, 2) “Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice”, concurs de teologie dogmatică pentru elevii seminarişti şi studenţii de la şcolile de teologie ortodoxă din ţară, 3) “Alege Şcoala!”, concurs de creaţie literară, artistică şi multimedia şi 4) “Icoana ortodoxă – lumina credinţei”, concurs pentru pictori iconari în frescă şi mozaic din întreaga ţară.

De la orele 13.00, în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei, va avea loc vernisajul expoziţiei “Icoana ortodoxă - lumina credinţei”. Expoziţia cuprinde lucrările realizate de către participanţii la concursul organizat de către Patriarhia Română.

Premierea câştigătorilor celor patru concursuri naţionale va fi precedată luni, 20 mai 2013, orele 19.00, de difuzarea în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei a filmului realizat de către postul de televiziune TRINITAS TV despre Concursul naţional “Bucuria de a fi creştin” organizat în eparhiile Patriarhiei Române.

Congresul Internaţional de Teologie Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

În perioada 21 – 24 mai 2013, la Palatul Patriarhiei va avea loc Congresul Internaţional de Teologie Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii, organizat de Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române.

Vor participa profesori de la Facultăţile de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Sibiu, Cluj, Atena (Grecia), Sarajevo (Bosnia şi Herţegovina), de la Universităţile din Heidelberg (Germania), Erlangen-Nürnberg (Germania) şi Freiburg (Elveţia), Institutul Pontifical Patristic Augustinian din Roma (Italia), Facultatea de Teologie Evanghelică din Kiel (Germania) şi cercetători de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, Institutul de Cercetări Arheologice din Crimeea (Ucraina) şi Academia de Ştiinţe din Bulgaria.

În deschiderea Congresului, vor adresa mesaje participanţilor reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale, Secretariatului de Stat pentru Culte, Academiei Române şi Universităţii Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel