Virusul Zika, declarat urgență globală de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în februarie 2016, ar putea să-și aibă originea în epidemia de febră galbenă din 1947 din Uganda, potrivit Agerpres.
Oamenii de știință, care studiau pe atunci această problemă gravă de sănătate, au izolat acest virus găsit în mostrele colectate de la o maimuță rhesus. Anul următor, cercetătorii au identificat virusul la țânțarul Aedes. Abia în 1952 a fost însă observat primul caz de Zika la om.
Prima epidemie majoră a acestei boli a izbucnit pe insula Yap, ce face parte din Statele Federate ale Microneziei. În 2007, virusul s-a mutat din Africa și Asia pe insulele din Oceanul Pacific. Mai multe cercetări efectuate atunci au relevat că dintre cele 11.250 de persoane care locuiau în Yap, aproape 185 erau suspecte ca fiind purtătoare ale acestui virus. Dintre cele 185, 49 au fost confirmate cu virusul Zika.
Epidemia actuală își are rădăcinile în izbucnirea cazurilor de Zika din Polinezia Franceză, 2013-2014, când oamenii de știință au luat pentru prima oară în calcul o posibilă asociere a boli transmise de țânțari cu sindromul Guillain-Barré.
[citeste si]
Primul caz de transmitere locală a infecției în America de Sud a avut loc în Brazilia, în mai 2015. Două luni mai târziu, cercetătorii brazilieni au raportat o legătură dintre infecția cu virusul Zika și sindromul Guillain-Barré. În octombrie același an, această țară a raportat legătura dintre Zika și microcefalie. Însă, o legătură cauzală nu a fost dovedită științific pentru niciuna dintre aceste teorii, notează sursa citată.
Până în februrie 2016, boala s-a răspândit rapid în cele două Americi, iar peste 20 de țări au raportat transmiterea locală a virusului. Zika, transmis prin înțepătura țânțarului Aedes, este corelat cu înmulțirea cazurilor de microcefalie, un defect congenital care împiedică creierul bebelușilor să ajungă la dimensiunile normale, și cu sindromul Guillain-Barré, ce afectează sistemul nervos, astfel încât sistemul imunitar al persoanelor afectate atacă celulele nervoase.
În prezent, se lucrează cu prioritate la un vaccin împotriva acestui virus, iar primele rezultate ale testelor sunt așteptate în ianuarie 2017.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu