EXCLUSIV  De unde și când a venit clanul interlop în Bolintin Vale. Primăria, răspuns exclusiv. Câți sunt, în ce condiții și ce măsuri s-au luat până acum

Clanul interlop din Bolintin Vale se pare că a fost lăsat ”moștenire” actualului primar. Nu au stat tot timpul acolo, iar, astăzi, numărul lor este destul de ridicat, având în vedere că sunt acuzați că trăiesc din infracțiuni. 

Publicitate

Au fost proteste de amploare în Bolintin Vale. Cetățenii orașului, nemulțumiți că este tolerat un grup de interlopi, au ieșit în stradă. Picătura care a umplut paharul a fost o crimă. Un bărbat, tată a doi copii minori, șofer de microbuz, a fost ucis de un membru al acestui grup, care l-a lovit cu o pavelă în cap. Au acționat patru persoane, dar se pare că doar una este învinuită. Crima a avut loc după o altercație în microbuz, urmată de tăierea cauciucurilor. Bărbatul a fost lăsat într-o baltă de sânge, la 400 de metri de locuința sa. Oamenii care au ieșit în stradă au acuzat că sunt tolerați membrii acelui grup de interlopi, deși fac numai infracțiuni în oraș, de la furt, la viol și, iată, la crimă. 

Citește aici mai multe știri despre acest subiect

Primarul Daniel Trăistaru se află la al doilea mandat. Deși acuzat de oamenii strânși în stradă, el a fost votat pentru a continua în funcția de edil. Și primăria, și poliția au fost acuzate de cetățeni. Pe dosarele cu infracțiunile săvârșite de membrii clanului interlop s-ar fi depus praful. Șeful IPJ Giurgiu a fost schimbat din funcție. Între timp, DCNews a trimis o solicitare către primărie. 

Clanul de interlopi a venit în Bolintin Vale după 2010, din Răcari

Conform răspunsului Primăriei din Bolintin Vale, cei identificați drept clan de interlopi, respectiv ”persoanele care locuiesc, în prezent, în zona de est a străzii Sabarului, din orașul Bolintin Vale, județul Giurgiu, ce au făcut obiectul instituirii zonei de siguranță publică, s-au stabilit în orașul Bolintin Vale după anul 2010, conform evidențelor noastre și datelor culese” din comunitate. 

În contextul în care au existat acuzații că însăși Primăria, prin reprezentanții săi, i-ar fi adus pe aceștia în Bolintin Vale, primăria ne răspunde: ”Nu a existat în Orașul Bolintin-Vale un program de asistență socială care să atragă așezarea romilor din Răcari în orașul Bolintin Vale, nu cunoaștem motivul pentru care au ales să locuiască în oraș”. 

85 de persoane locuiesc în zona asociată cu clanul interlop

Perchezițiile la domiciliile acestora au arătat și niște construcții haotice, în câmp. Primarul Daniel Trăistaru este fost inspector în domeniul construcțiilor în Giurgiu. Având în vedere că au avut loc patru percheziții domiciliare, înțelegem că există adrese pentru acele construcții. Primăria a fost întrebată și despre acest aspect. ”În perioada 2016 până în prezent, când mandatul de primar a revenit, în urma alegerilor locale, domnului Trăistaru Daniel, au fost efectuate numeroase controale privind disciplina în construcții, soldate cu întocmirea a 61 de procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor și 11 dosare în instanță. S-a constatat că în zona de est a străzii Sabarului, figurează înscrise un număr de 85 de persoane, adulți și copii.” a răspuns primăria. 

Despre condițiile de viață și despre copiii din aceste clanuri, răspunsul citat vine să transmită: ”Din anchetele sociale efectuate cu privire la unele familii zona respextivă, a rezultat că acestea se află în condiții critice de viață. În ceea ce privește situația școlară a copiilor, din informațiile furnizate de unitatea de învățământ, un număr de 15 copii, care locuiesc în zona de est a străzii Sabarului, sunt școlarizați”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel