Urmărește emisiunea live


De Ziua Națională, trafic restricţionat la Arcul de Triumf, până la ora 15.00

parada_1dec_arcul_triumf
parada_1dec_arcul_triumf
Alegeri prezidentiale 2024

Traficul rutier va fi restricţionat, joi, în zona Arcul de Triumf din Capitală, între orele 05.00-15.00, cu ocazia paradei militare organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României, informează Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei, printr-un comunicat remis miercuri.

Astfel, începând cu ora 05.00 dimineaţa, circulaţia maşinilor va fi restricţionată pe axul central al Şoselei Kiseleff şi banda I de circulaţie, pe tronsonul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Arcului de Triumf, dinspre Piaţa Presei Libere către Piaţa Arcul de Triumf, precum şi banda III de circulaţie pe Şos. Bucureşti – Ploieşti (dinspre Fântâna Mioriţa către Piaţa Presei Libere).

De asemenea, începând cu ora 09.00 şi până la ora 15.00, traficul rutier va fi închis total pe Şoseaua Kiseleff şi pe străzile adiacente, între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Victoriei, pe Str. Alexandru Constantinescu, între Piaţa Arcului de Triumf şi Bd. Mărăşti, pe Bd. Alexandru Averescu, între Piaţa Arcului de Triumf şi Bd. Mărăşti şi pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, între Piaţa Arcului de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle. Totodată, va fi restricţionat temporar traficul rutier pe Str. Arhitect Ion Mincu.

De asemenea, tot joi, între orele 17.00 – 19.00, cu ocazia desfăşurării ceremoniei ,,Retragere cu torţe’’, va fi restricţionată circulaţia pe banda I şi banda II pe traseul: Palatul Cercului Militar – Bd. Regina Elisabeta – Bd. Mihail Kogălniceanu – Piaţa Operei – Bd. Eroii Sanitari – Bd. Eroilor – Str. Gh. Marinescu – Şos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd. Vasile Milea – sediul Regimentului 30 Gardă.

Poliţiştii le recomandă şoferilor mai multe rute ocolitoare, astfel: Şoseaua Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Str. Alexandru Constantinescu – Piaţa Domenii – Bd. Ion Mihalache, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Bd. Mareşal Averescu – Str. Turda – Podul Grant, Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – DN1 şi Şoseaua Stefan cel Mare – Str. Barbu Văcărescu – Bd. Aerogării – D.N.1.

Totodată, pe 1 Decembrie, se interzic opririle sau staţionările în alveolele din dreptul Monumentului Infanteristului pe Şoseaua P. Kiseleff.

Problemele din trafic pot fi sesizate la numărul de telefon 021.9544, precizează Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

De altfel, Poliţia Capitalei anunţă că peste 300 de poliţişti vor acţiona joi pentru menţinerea ordinii publice, a siguranţei traficului rutier, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor în zonele de desfăşurare a manifestărilor. Poliţiştii vor acţiona în zona Arcului de Triumf, locul desfăşurării paradei militare, precum şi în celelalte zone din Capitală unde se organizează manifestări publice, în vederea menţinerii unui climat de linişte şi siguranţă publică, se arată în comunicat..

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel