Decalajele de dezvoltare

Criza refugiaților a avut, printre multe alte consecințe, și una total neașteptată. Este vorba despre readucerea în prim plan a unei probleme care, după ultimul val de aderare a țărilor din Estul fost comunist la Uniunea Europeană, a dispărut ca prin farmec din dezbaterea publică: decalajele de dezvoltare dintre țările membre.

Un refugiat, cinci emigranți

Lăsând în afara discuției refugiații de război-a căror soartă este cu adevărat dramatică, și pentru care nu se pune în discuție obligația de a le oferi un adăpost sigur și asistență umanitară-cea mai mare parte a celor care bat la porțile Europei sunt emigranți din motive economice. Dacă ne uităm pe statistici, cel puțin în acest an, proporția refugiați de război/emigranți economici ar de unu la cinci. Și printre acești emigranți economici se află mulți care provin din țări europene: Kosovo, Bosnia, Serbia, Albania, Muntenegru, Macedonia.

Tranzit sărac, destinație bogată

Asta explică insistența cu care aceștia doresc să ajungă în țările bogate din nordul Europei, în special în Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda. Croația, Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia, chiar și Polonia, sunt doar zone de trecere pentru emigranții economici. Pentru refugiați este o altă situație, deși țările țintă sunt în mare aceleași ca și cele alese de emigranții economici.
Ce semnificație are acest fapt? Din punctul meu de vedere alegerea lor exprimă felul în care sunt receptate țările din Est: drept sărace, subdezvoltate, care nu le pot oferi șanse de dezvoltare, de reușită în noua viață, pe care speră să o înceapă în Europa. Și au dreptate: cum să le ofere lor o șansă, dacă nu au fost capabile să ofere o șansă propriilor lor cetățeni? Undeva între zece și cincisprezece milioane de est-europeni și-au părăsit țările de origine, pentru a lucra în Occident. Asta mai ales după aderarea țărilor din Est la Uniunea Europeană.

România, după aderarea la UE, mai săracă?

Și atunci vine, firesc, întrebarea: aderarea la Uniunea Europeană a acestor țări și-a atins, sau nu, obiectivele, și în principal pe cel al reducerii decalajelor de dezvoltare? Dacă suntem onești, răspunsul este negativ. Nu, acest obiectiv, strategic pentru toate țările foste socialiste din Est, nu a fost atins pentru niciuna dintre aceste țări. Mai mult, sunt semne- cel puțin în România- că, după aderare au crescut și numărul săracilor, și riscul de sărăcie, mai ales în rândul copiilor, și polarizarea socială.

Politicile de dezvoltare regională nu par a fi în acord cu nevoile reale ale acestor țări, vezi telecabinele și terenurile de sport de prin munții și de pe dealurile patriei, parcurile construite în sate care nu au apă curentă, canalizare și alte servicii publice, unde asistența medicală a dispărut, iar educație este în criză.

Poate că ne grăbim să judecăm lucrurile, la numai un deceniu de la aderare. Poate. Dar înainte de asta au fost fondurile de preaderare. Care nici ele nu par să-și fi făcut treaba. Indiferent de erorile țărilor respective, de slaba lor capacitate administrativă, chiar de unele fapte de corupție (mult supraevaluate, dacă le raportăm la impactul lor real asupra fondurilor europene), ceva nu funcționează cum am dori, adică în direcția dezvoltării țărilor din Est.

Peste 93% din PIB, în sectorul privat

Aș vrea să fiu bine înțeles: în principal sarcina dezvoltării revine țărilor respective. Doar că statele din Est nu mai au control asupra economiilor lor. Când, cazul României, peste 93% din PIB este produs în sectorul privat, capacitatea statului de a interveni în economie este egală cu zero. S-au auzit critici în legătură cu faptul că "Guvernul" n-a cheltuit banii de investiții. Nu el cheltuiește, cheltuiesc firmele private, care construiesc. Firme care, deocamdată, sunt în faza în care se judecă frenetic prin ce tribunale găsesc, contestând rezultatele diverselor licitații. Așa se face că, de un an jumătate nu poate începe construcția Sălii Polivalente din complexul Lia Manoliu. Cu riscul de a nu mai organiza Campionatul European de Gimnastică din 2017.

Cred că Bruxellesul trebuie să mediteze în primul rând la impactul acestor disparități de dezvoltare asupra ansamblului, și să facă mai mult pentru reducerea lor. Și atunci poate nu vom mai discuta nici de cote obligatorii de "refugiați", alocate țărilor membre, fie că pot, fie că nu pot să răspundă nevoilor și așteptărilor lor.

*nota: Titlul de homepage, lead-ul și intertitlurile aparțin redacției. Titlul și conținutul textului aparțin autorului

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News