Deces unicat în Franța la un copil diagnosticat cu o formă similară bolii Kawasaki

În Franța a fost înregistrat primul deces al unui copil diagnosticat cu o formă similară bolii Kawasaki.

Un copil în vârstă de 9 ani, care prezenta simptome ale unei forme similare cu boala Kawasaki, descrise la pacienţi tineri care au intrat în contact cu coronavirusul, a murit, acesta fiind primul deces de acest tip din Franţa, informează vineri AFP care l-a citat pe medicul său, scrie Agerpres. 

Copilul, care a murit din cauza unei "afectări neurologice asociate stopului cardiac", prezenta "o serologie care arăta că a fost în contact" cu coronavirusul, dar nu a dezvoltat simptome de COVID-19, a precizat pentru AFP profesorul Fabrice Michel, directorului secţiei de reanimare pediatrică la spitalul La Timone din Marsilia (sud-est), confirmând o informaţie publicată de cotidianul La Provence.

De unde este copilul 

Copilul decedat, domiciliat în Marsilia, a prezentat "disconfort sever cu stop cardiac" la domiciliul său înainte de a fi transportat la spital. El a primit "tratament timp de şapte zile" şi a murit sâmbătă, a spus medicul.

În informarea săptămânală difuzată joi seara, agenţia de sănătate publică din Franţa a făcut menţiuni referitoare la decesul acestui "băiat în vârstă de 9 ani, prezentând o comorbiditate de neurodezvoltare", după o boală inflamatorie i-a afectat inima, posibil asociată COVID-19.

În ultimele trei săptămâni, mai multe ţări au raportat cazuri de copii afectaţi de o boală inflamatorie cu simptome similare unei afecţiuni rare, boala Kawasaki, posibil asociate COVID-19.

Alte decese au fost raportate după dezvoltarea unor astfel de simptome, printre acestea cel al unui adolescent de 14 ani, COVID-19 pozitiv şi fără patologie subiacentă din Regatul Unit şi un copil de cinci ani din New York.

Care sunt simptomele

Simptomele includ febră mare, dureri abdominale şi tulburări digestive, erupţii cutanate, conjunctivită şi limbă inflamată.

Aceste simptome sunt apropiate de cele ale bolii Kawasaki, care afectează copiii şi antrenează inflamarea vaselor de sânge.

Cu toate acestea, există diferenţe între cele două: caracterul inflamator şi leziunile cardiace sunt "mult mai evidente" în cazurile suspectate că sunt asociate COVID-19, potrivit agenţiei de sănătate publică din Franţa.

Aceste cazuri afectează "foarte puţini copii şi (s-a înregistrat) un singur deces; nu ar trebui să determine multe griji", a precizat Fabrice Michel. Este nevoie să fie "consultaţi copiii care au avut febră mai mult de două zile şi simptome asociate", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel