Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dolj a amendat Spitalul Municipal "Filantropia" din Craiova cu 25.000 de lei pentru nerespectarea procedurilor privind transfuzia sanguină după ce doi pacienți și-au pierdut viața în noaptea de vineri spre sâmbătă.
"S-a constatat (n.red. — la controlul DSP Dolj) nerespectarea procedurilor privind transfuzia sanguină. Cea mai mare neregularitate a fost aceea că transfuzia s-a făcut în absența medicului curant, așa cum recomandase comisia de hemovigilență a spitalului încă din luna noiembrie 2016", a declarat purtatorul de cuvânt al DSP Dolj, potrivit Agerpres.
Alte cinci persoane au primit amenzi în valoare de 1.000 de lei, respectiv medicul de gardă, asistentul de la unitatea de transfuzii și alți trei asistenți din secția de hematologie.
Șase persoane supuse unor transfuzii de sânge au avut reacții adverse, iar doi dintre aceștia au decedat, ceilalți patru fiind în stare stabilă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu