Urmărește emisiunea live


Decesul provocat de tulburări cardiace, asociat ritmului biologic al organismului

inima
inima
Alegeri prezidentiale 2024

Cercetătorii au confirmat existenţa unei asocieri între decesele subite provocate de tulburările de ritm cardiac şi ceasul biologic al organismului în cazul mamiferelor, punând în evidenţă în premieră un mecanism molecular, potrivit unui studiu publicat în Nature.

Morţile subite provocate de aritmii survin cel mai frecvent dimineaţa - cel mult o treime sunt înregistrate seara -, însă mecanismul molecular al acestei variaţii diurne rămâne necunoscut, scrie Mediafax.

Această mare frecvenţă a accidentelor cardiace provocate de aritmii a condus la o asociere cu aşa numitul ceas biologic, un ritm biologic cu o durată de circa 24 de ore, legat de expunerea la lumină. Acest ceas biologic influenţează mai mulţi parametri fiziologici (secreţia hormonilor, metabolismul), precum şi ritmul veghe-somn.

Cercetătorul Mukesh Jain, de la Case Western Reserve University din Cleveland (Ohio, SUA), şi colegii săi au identificat rolul unui factor de transcriere (Klf15) implicat în controlul stabilităţii electrice a inimii.

Bătăile inimii sunt de fapt declanşate de un stimulator electric natural (un fel de pace-maker) situat în acest organ.

Pentru acest studiu, cercetătorii au folosit şoareci - unora dintre aceştia lipsindu-le acest factor de transcriere, alţii prezentând acest factor în exces. În ambele cazuri, rozătoarele au prezentat un risc ridicat de deces provocat de aritmia ventriculară, comparativ cu animalele care aveau niveluri normale de Klf15.

Klf15 controlează, prin intermediul unei proteine, fluxul de potasiu la nivelul celulelor musculare din inimă, miocitele.

Aceasta este pentru prima dată când a fost identificat un mecanism la nivel molecular care să asocieze ceasul biologic aritmiei cardiace.

Cercetătorii spun că rămâne de verificat acest mecanism pe subiecţi umani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel