ÎCCJ a luat, joi, o decizie în ceea ce-l privește pe fostul viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu.
Bogdan Olteanu, acuzat de trafic de influență, urmează să fie plasat sub control judiciar, potrivit deciziei ÎCCJ. Această nouă măsură înlocuiește arestul la domiciliu.
Decizia nu este însă definitivă. Pe perioada controlului judiciar, Bogdan Olteanu trebuie să se prezinte la Poliţia oraşului Snagov, să nu părăsească teritoriul României, să nu se apropie de persoanele audiate în calitate de martori, printre care Sorin Ovidiu Vîntu, Călin Popescu-Tăriceanu, Liviu Mihaiu, Attila Korodi, Sorin Enache, Vladimir Pasti, Dan Motreanu, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
Bogdan Olteanu se află în arest la domiciliu din 1 septembrie, după ce a stat două săptămâni în arest preventiv.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News