Tribunalul Maramureș a luat o decizie în cazul bărbatului din Baia Mare care și-a ucis fosta concubină cu care avea o fetiță.
Publicitate
Tribunalul Maramureș a admis propunerea Parchetului. Bărbatul de 47 de ani care și-a ucis cu sânge rece fosta concubină a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Individul este în prezent cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.
Hotărârea magistraților poate fi contestată în termen de 48 de ore.
Instanţa a reţinut că în cauză că, în data de 24 iunie, în jurul orei 11:30, în timp ce se afla în apartamentul în care locuia cu chirie, i-a aplicat fostei sale iubite multiple lovituri cu pumnul şi cu o ţeavă metalică, la nivelul capului. Astfel, i-a provocat victimei grave leziuni, ce au dus la deces, conform radiocluj.ro.
Crima a avut loc după ce femeia s-a dus în locuința bărbatului, cu scopul de a-și alăpta fetița. După ce a ucis-o fără milă, bărbatul a ascuns-o pe fosta concubină în baie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu