Decizia instanței: Tabletele Samsung nu imită iPad-ul

samsung-galaxy-tablet-vs-apple-ipad
samsung-galaxy-tablet-vs-apple-ipad

O instanţă din Marea Britanie a cerut firmei Apple să publice pe site-ul propriu şi în ziarele britanice un anunţ prin care să declare că tabletele produse de Samsung Electronics nu imită iPad-ul

Anunţul trebuie afişat timp de şase luni pe pagina de start a site-ului Apple din Marea Britanie şi publicat în mai multe ziare şi reviste, inclusiv Financial Times, Daily Mail şi Guardian Mobile, pentru a corecta posibila percepţie că produsele companiei sud-coreene ar copia tableta iPad, a cerut judecătorul Colin Birss. Acesta a decis că tabletele Samsung Galaxy nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale Apple. Compania americană trebuie acum să informeze consumatorii cu privire la decizie, potrivit instanţei, transmite Bloomberg.

Judecătorul a  mai explicat pe 9 iulie, dând câştig de cauză Samsung, că tabletele companiei sud-coreene nu pot fi confundate cu iPad pentru că "nu sunt la fel de cool".

Avocatul care reprezintă Apple în acest dosar și-a exprimat nemulțumirea, în instanţă, spunând că grupul american ar fi obligat să publice "o reclamă la Samsung".

"Niciunei companii nu-i place să vorbească despre un rival pe site-ul propriu", a spus reprezentantul Apple.

Apple a acţionat în justiţie concurenţi precum Google, Samsung sau HTC în mai multe ţări, inclusiv Statele Unite, Germania şi Olanda, considerând că smartphone-urile şi tabletele produse de aceste companii încalcă drepturile de proprietate intelectuală pentru iPhone şi iPad, în principal pe chestiuni de design şi funcţionalitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel