Află în articol care este decizia instanței pentru dealer-ul lui Vlad Pascu, zis Maru.
Curtea de Apel București a decis că dealer-ul lui Vlad Pascu, tânărul Tudor Duma, rămâne în arest preventiv, transmite Antena 3 CNN. Magistrații au respins și în cazul celorlalţi doi tineri din dosar contestaţia la măsura arestului, vineri, 22 septembrie.
Reamintim că Tudor Duma, cunoscut și sub numele de Maru, s-a filmat în timp ce a intrat în Spitalul Floreasca pentru a fura medicamente cu care să se drogheze.
”(...) respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Constantin Costin Anton, Constantin Ştefan Ciprian şi Duma Tudor împotriva încheierii din data de 15.09.2023 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului București Secţia I Penală in Dosarul 27496/3/2023”, este decizia pronunţată, vineri seară, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.
Decizia Curții de Apel București este definitivă.
Precizăm că Tudor Duma face parte din cercul lui Vlad Pascu, autorul accidentului din data de 19 august de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, după ce Pascu a urcat drogat la volan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News