Victor Ponta, președinte Pro România, a spus care e următorul pas în cariera sa politică.
Victor Ponta a fost întrebat când revine în „politica mare”, în contextul în care anul 2024 este unul extrem de important, fiind marcat de alegeri locale, parlamentare, prezidențiale.
„În 2023-2024, vreau să sprijin un candidat. Nu o să candidez eu, dar o să sprijin un candidat. În primul rând, să vrea să fie sprijinit, pentru că la PSD nu am reușit, acolo s-a închis, pentru că nu vrea PSD. Ei tot iau câte un om, câte un om, oameni buni, pentru că la Pro România sunt oameni buni. O să susțin pe cineva care mă întreabă, care ascultă, care e interesat de ceea ce înseamnă experiența mea și a colegilor din Pro România care mi-au rămas alături”, a spus Victor Ponta, marți, în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCNewsTV.
Acesta a anunțat că Pro România își va intensifica activitatea. „Da, pentru că în 2024 sunt patru rânduri de alegeri. În continuare, spun că pe chestiuni europene este foarte greu să spui că există cineva care se pricepe mai bine decât Corina Crețu. Este singurul comisar social-democrat pe care l-am avut, dacă nu mă înșel. Pe chestiuni economice, nu mai e cazul, pentru că Adrian Năstase nu mai e activ, nu cred că cineva poate să spună că a luat măsuri economice mai bune pentru firme decât mine. Dacă PSD nu ne vrea, nu e problemă”, a mai spus Victor Ponta.
Amintim că Marcel Ciolacu, președintele PSD, într-un interviu acordat în octombrie pentru DCNews, a fost întrebat dacă ușa PSD este deschisă pentru Victor Ponta. Răspunsul a fost că are o „reținere”, dar nici nu poate să pună stop unei eventuale veniri a lui Victor Ponta în Partidul Social Democrat, precizând totodată că nu este o decizie doar a sa.
Tot atunci, președintelui PSD Marcel Ciolacu i-a fost adresată o întrebare din partea lui Victor Ponta, premier al României între 2012 și 2015 și președinte Pro România.
„Pentru că vorbim de rotativă, avem o întrebare de la un cititor, mai precis Victor Ponta, care a zis așa: Cu un an înainte să ajungeți premier, adică în 2022, au plecat din România 30 de miliarde de euro. Ce facem ca să nu mai avem această cifră?“, a spus jurnalista DC News Anca Murgoci.
„Nu știu exact la ce anume s-a referit“, a spus Marcel Ciolacu, după care Anca Murgoci a spus că la „deficitul balanței comerciale”. Răspunsul lui Marcel Ciolacu poate fi citit AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu