EXCLUSIV  DECIZIA momentului pentru Cămârzan, afaceristul care și-a ucis bunica. Este la un pas!

Urmează o decizie importantă în cazul lui Dan Cămârzan, milionarul care și-a ucis bunica în primăvara anului trecut.

Dan Cămârzan va afla, pe 11 august 2020, dacă magistrații de la Judecătoria Beiuș decid menţinerea, înlocuirea sau încetarea măsurii internării medicale, conform informațiilor obținute de DCNews.

Milionarul fie va rămâne în continuare internat la Psihiatrie, fie va fi externat.

Afaceristul a scăpat de arest și a ajuns la Psihiatrie, după crimă 

În luna august a anului 2019,  magistrații de la Tribunalul Brașov au revocat măsura arestării preventive în cazul lui Dan Cristian Cămârzan, deţinut în arestul IPJ Brașov. Astfel, a fost dispusă internarea medicală provizorie a inculpatului în Spitalul de Psihiatrie din Ștei.

Două luni mai târziu, Tribunalul Broșov a confirmat măsura de siguranță și s-a decis ca Dan Cămârzan „să rămână internat medical până la însănătoşire sau obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol”.

Cămârzan nu a avut discernământ

Expertiza psihiatrică efectuată după ce fostul om de afaceri din Braşov Dan Cămârzan și-a ucis bunica prin sugrumare, în mai 2019, a arătat că bărbatul nu a avut discernământ în acel moment.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel