Irina Florea, 28 de ani, și Norig, 49 de ani, au interpretat piesa „Let Her Go" la Vocea României, de la PRO TV.
Astăzi, o concurentă a luat o decizie neașteptată la Vocea României. Din cauza unor noduli pe corzile vocale, Irina Florea a hotărât să părăsească competiția. Jurații au observat că ceva nu este în regulă și la finalul interpretării Irina Rimes a deschis subiectul.
„Problema este o disfonie, care a detectat niște noduli pe corzile vocale. Am avut de ales, adică aș fi putut să nu vin și aș fi avut toate motivele să nu vin. Cu toate astea, mi s-a părut că e datoria mea să vin, să fac acest moment, atât față de voi, față de Tudor, față de public și față de Norig. Sper că am transmis, sper că împreună am făcut un moment frumos.”, a spus Irina Florea.
Cu toate că are probleme de sănătate, Irina Florea a reușit să o impresioneze pe Theo Rose.
„A fost un moment cât se poate de sensibil. Am văzut două fete care s-au susținut reciproc. Am și o recomandare, pe piesa asta. Mie, la modul cel mai sincer, mi-a plăcut mai mult Irina", a spus Theo Rose.
„Mie mi s-a părut că văd două prietene care au fost unite atât de muzică cât și de toată experiența de la Vocea României și sper că toată lumea să fie sănătoasă, zâmbitoare și să mergeți amândouă mai departe.", a spus Horia Brenciu.
Antrenorul său, Tudor Chirilă, a susținut-o
„Avem un cuplu care, din păcate, nu a putut să repete împreună și avem această situație a Irinei, care a fost diagnosticată cu un nodul pe corzi, acum două zile. Ea are nevoie de repaus vocal și de recuperare.
Împreună cu Irina am hotărât că ea să nu meargă mai departe, pentru că nu ar putea să se recupereze într-un mod ok pentru sănătatea ei și pentru vocea ei pe termen lung, în acest show”, a spus Tudor Chirilă.
„Cred că, în condițiile de față, cel mai bine este să mă retrag din concurs. Prefer să am grijă și aleg acest lucru asumat.”, a spus Irina Florea, la Vocea României, de la PRO TV.
Norig a rămas în competiție și o vom putea vedea în etapa următoare. Ea este din Franța și adoră să cânte în română, chiar dacă nu cunoaște limba. La audițiile pe nevăzute Norig a interpretat piesa „Aș da zile de la mine" și a reușit să întoarcă toate cele patru scaune.
VEZI ȘI: O franțuzoaică a cântat „Aș da zile de la mine" la Vocea României / video https://www.dcnews.ro/o-frantuzoaica-a-cantat-as-da-zile-de-la-mine-la-vocea-romaniei-video_930563.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News