Decizia privind controale la frontiera dintre Danemarca şi Suedia a intrat în vigoare

Decizia Danemarcei de a introduce controale la frontiera cu Suedia a intrat oficial în vigoare marţi, relatează dpa, citează Agerpres.

Măsurile luate de Danemarca au fost citate ca fiind necesare în urma unor serii de incidente, explozii şi atacuri armate atribuite unor bande criminale care au legături în Suedia.

Controalele - instituite iniţial pentru o perioadă de şase luni - se vor efectua la terminale de feriboturi, trenuri şi la podul Oresund, legătura rutieră şi feroviară între cele două ţări.

Autorităţile daneze au subliniat faptul că controalele vor fi efectuate la întâmplare şi nu în mod constant.

Intenţionăm să efectuăm verificări unde sunt concentrate eforturile pentru combaterea crimei organizate, nefiind vizaţi călători obişnuiţi", a precizat Ole Kristensen de la poliţia North Jutland din Fredrikshavn unde ajung feriboturi din Suedia.

Accentul a fost pus pe criminalitatea transfrontalieră şi a inclus explozibili, arme şi droguri, potrivit Poliţiei Naţionale din Danemarca.

O explozie produsă în august la clădirea Agenţiei de impozite şi taxe din Copenhaga şi o crimă dublă în urma unui atac armat în apropiere de Copenhaga sunt exemple de crimă transfrontalieră gravă, a declarat anterior ministrul danez al Justiţiei Nick Haekkerup.

Doi suedezi se află în arest preventiv sub suspiciunea de implicare în acest incident.

Între timp, poliţia suedeză a anunţat luni un răspuns coordonat la nivel naţional şi regional pentru infracţiunile comise de bande. Decizia a survenit după o serie de incidente armate şi explozii în mai multe oraşe din ţară. Un punct fierbinte este oraşul Malmo, sud, unde un adolescent de 15 ani a fost ucis şi un altul grav rănit într-un atac, la sfârşitul săptămânii trecute.

Danemarca a decis recent să prelungească controalele pe care le-a introdus la început anului 2016 la trecerea frontierei cu Germania pe fondul crizei europene a migraţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel