China a luat o decizie independentă față de grupul de țări care caută avionul Malaysia Airlines, dispărut cu 239 de persoane la bord.
La zece zile de la dispariția avionului, China a început căutările pe propriul teritoriu. Anunțul a fost făcut, marți, de un oficial chinez care a adăugat că nimic nu implică cetățenii chinezi în deturnare. La bordul avionului erau 153 de cetățeni chinezi.
China a început căutările în regiunile ţării situate pe "coridorul aerian nord", posibila traiectorie a avionului după dispariţia sa, la 8 martie, a declarat ambasadorul chinez în Malaezia, Huang Huikang, citat de agenţia China Nouă, scrie Antena 3. În plus, a subliniat că ancheta nu a demonstrat că "pasagerii chinezi ar fi putut deturna avionul sau ar fi fost autorii vreunui atentat".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News