Decizia CCR de miercuri reprezintă un moment trist şi un regres al Justiţiei, consideră deputatul USR Stelian Ion.
Deputatul USR Stelian Ion apreciază că decizia CCR privind existenţa unui conflict între Guvern şi şeful statului reprezintă un moment trist şi un regres al Justiţiei. Aceast dovedeşte, în opinia sa, faptul că judecătorii Curţii sunt numiţi politic.
"În ceea ce ne priveşte, din păcate, pot spune că nu ne surprinde foarte tare. Am văzut în ultima perioadă o înşiruire întreagă de decizii CCR care par a ajuta consistent puterea actuală. Ceea ce nu a reuşit prin legile Justiţiei puterea actuală PSD - ALDE, ajutată de UDMR, cu ajutorul masiv al CCR, s-a reuşit sub această formă. Sunt obligatorii deciziile CCR, trebuie să le respectăm, dar nu putem să nu ne permitem să le şi comentăm şi să aducem şi critici unei instituţii care pe zi ce trece arată tot mai clar că judecătorii CCR sunt numiţi politic. (...)
Pe viitor, pentru că acesta nu va fi sfârşitul, se vor pronunţa şi alte soluţii, dar iată că lumea începe să-şi piardă încrederea în CCR, care este şi trebuie să rămână o instituţie fundamentală a statului român. Pe viitor, va trebui să regândim modalitatea de numire a judecătorilor la CCR, în sensul de a permite măcar unei alte puteri, adică puterii judecătoreşti, să-şi desemneze reprezentanţii acolo, aşa cum şi alte state civilizate au în legislaţia lor", a subliniat deputatul USR, într-o declaraţie de presă.
Această soluţie a CCR "ajută foarte mult puterea actuală"
"Şi o ajută fără a avea argumente juridice. Până nu vedem motivarea, noi nu am găsit argumente decât în sens contrar. (...) Ne aşteptam la o soluţie de respingere, nu vedem niciun conflict de natură constituţională şi nu vedem cum faptul că preşedintele şi-a exercitat pur şi simplu o prerogativă legală constituie o încălcare a Constituţiei.
Este inimaginabil, se încearcă luarea unor atribuţii importante ale preşedintelui, confiscarea unor atribuţii ale preşedintelui României, şi iată că ministrul Justiţiei, un om numit politic, care nu are reprezentativitatea nicidecum a preşedintelui României, ia de unul singur o decizie atât de importantă, nu mai contează nici măcar acel aviz al CSM, care este garantul Justiţiei. (...)
Este un moment trist, de regres în Justiţia română şi în această chestiune care ţine de echilibrul puterilor în stat", a arătat deputatul USR, membru al Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu