Decizie CCR prezidențiale. Crin Antonescu: În jurul Elenei Lasconi, au apărut toți strigoii băsismului. În 2012... au tăcut

Crin Antonescu
Crin Antonescu

Crin Antonescu, fost lider PNL și una dintre figurile marcante ale politicii românești, a lansat un apel ferm către cetățeni să participe la alegerile parlamentare de duminică, subliniind importanța crucială a acestui moment.

De asemenea, Crin Antonescu a vorbit despre „băsismul” din jurul Elenei Lasconi. În plus, Crin Antonescu a readus în discuție controversa politică din 2012, când o erată a CCR a invalidat referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, acuzând pe cei care comentează acum deciziile Curții Constituționale de ipocrizie:

 „În 2012, milioane de voturi au fost sfidate de o erată. Strigoii băsismului, care au reapărut alături de USR, comentează acum deciziile CCR, dar atunci nu le comentau”, a spus Crin Antonescu.

Traian Băsescu este susținător al Elenei Lasconi, dinainte de a se desfășura primul tur al alegerilor prezidențiale.

„Suntem la 48 de ore de un moment extrem de important, în conjunctura actuală, și anume alegerile parlamentare. Este bine să mergem să votăm între rațiune și toate aventurile iraționale care ni se propun. Alegerea mea e clară”, a zis Crin Antonescu care este membru PNL.

„Poate e momentul, dacă vreți o ironie amară, să reinstaurăm monarhia constituțională pentru că vedeți bine că nu putem să alegem un președinte. Eu nu comentez decizii CCR, dar văd că le comentează, cu foarte multă înverșunare, toți strigoii băsismului care au reapărut pe lângă figurile USR și care comentează cu înverșunare deciziile CCR. În 2012, nu le comentau... atunci când opt milioane de voturi au fost sfidate de o erată. Le comentează acum!”, a zis Crin Antonescu.

„Parlamentul rămâne ultimul parapet, la o adică, în fața unei nebunii generale care se poate reflecta la prezidențiale, așa că veniți duminică la vot! Știu că votez orice alt candidat în afara domnului Călin Georgescu. Nebunia nu se oprește aici. Ipoteticul candidat Elena Lasconi și susținătorii ei - nu cei din USR, ci cei care au apărut din toate clotnoanele simțind puțină putere, în frunte cu Traian Băsescu, turnător dovedit și celebru, vin și se apucă să atace exact oameni de la care așteaptă susținere - adică votanți PSD, PNL”, a mai zis liberalul la Antena 3 CNN.

Crin Antonescu încheie cu un mesaj de mobilizare, subliniind importanța participării masive la urne: „Duminică, fiecare vot contează!”

VEZI ȘI: „Călin Georgescu, aproape eliminat din cursa pentru prezidențiale”. Prof. Alina Mungiu-Pippidi: Are o problemă majoră. Este bătaie de joc ce a făcut

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel