Decizie de impact luată de Senat cu privire la arestul la domiciliu

Plenul Senatului a aprobat, în şedinţa de marţi, ca măsura arestului la domiciliu să poată fi luată, în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile. Proiectul de lege iniţiat de Guvern a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 86 de voturi ”pentru”, 24 de voturi ”împotrivă” şi două abţineri.

Potrivit proiectului privind aprobarea OUG nr. 24/2015 pentru modificarea Legii nr. 135/2010 - Codul de procedură penală, care a primit un raport favorabil în Comisia juridică a Senatului, arestul la domiciliu poate fi prelungit în cursul urmăririi penale numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile (art. 222).

Conform actului normativ, prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

[citeste si]

”Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile. Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale”, se mai arată în proiectul de lege.

De asemenea, în procedură de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile, scrie Agerpres.

Dincolo de modificările aduse art. 222 din Legea nr. 135/2010 a fost modificat şi art. 207, alin. 6 în sensul că ”în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi care să justifice menţinerea acestor măsuri”.

Şi art. 208, alin. 4 a fost modificat, astfel încât, în tot cursul judecăţii, instanţa din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel