Judecătorii de la ÎCCJ în fața cărora s-a prezentat marți Liviu Dragnea cu o contestație pentru condamnarea pe care a primit-o au decis că nu este de competența lor să judece această contestație.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis să trimită contestaţia la executare formulată de Liviu Dragnea la un complet format din cinci judecători.
Completul de trei judecători ai instanţei supreme a luat în discuţie, marţi, contestaţia la executare formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, împotriva condamnării la doi de închisoare primită în dosarul "Referendumul", context în care avocatul deputatului, cât şi procurorul de şedinţă au susţinut că instanţa competentă să judece contestaţia este completul de cinci judecători al aceleiaşi instanţe.
Liviu Dragnea a spus marți, la ÎCCJ: "Am avut o discuție între doamna avocat și complet pe marginea competenției, care complet este competent să judece această comntestație. Noi am depus prima contestație la tribunal, în perioada în care nu apăruse motivarea. După ce am depus contestația, ca din întâmplare a apărut motivarea. Situația s-a schimbat și a rămas ca completul de trei să rămână în pronunțare să decidă dacă acest complet este competent să judece sau completul de cinci. Eu știu că cele două doamne magistrat s-au pensionat înainte de a începe motivarea, nmeni nu se poate substitui în locul acestor doamne. Sunt proceduri clare și definite. Cred cu tărie că cineva care primește o pedeapsă trebuie să știe că toți și-au spus părerea, o să vedem ce decide instanța. Nu vreau să vorbesc de încredere, vă pot spune că eu îmi pierd speranța foarte greu, cred în nevinovația mea și vreau să fac orice pentru a ajunge la adevăr".
Calendarul evenimentelor
Pe 2 februarie, liderul PSD anunța că a început o acțiune de redeschidere a procesului 'Referendumul', prin depunerea în instanță a unei contestații la executare.
"Avocații spun, studiind Codul penal și de procedură penală, care nu este deloc ambiguu, că practic eu nu am hotărârea de condamnare. Hotărârea de condamnare a unui cetățean român trebuie să conțină trei elemente — partea introductivă, dispozitivul (acel anunț) și expunerea care cuprinde de fapt toată motivarea. Eu, după aproape 10 luni de zile, nu am această motivare — asta înseamnă că hotărârea nu este completă. De asemenea, nici nu mai pot avea niciodată, pentru că legislația este foarte clară, motivarea este obligație legală (...) și trebuie dată la toate hotărârile în 30 de zile. Au trecut aproape 10 luni. Trebuie semnată și asumată și compusă de către toți membrii completului. Doamna fostă președintă a Curții Supreme, Livia Stanciu, la două luni după ce a fost adoptată această sentință, s-a pensionat și a mers la Curtea Constituțională. Exista o prevedere legală, care e și acum în vigoare, care spunea că orice judecător care iese din sistem are obligația să-și încheie toate motivările. Nu s-a întâmplat la această oră, nu mai poate semna această motivare", declara atunci președintele PSD.
[citeste si]
Peste numai câteva zile de la această declarație, pe 8 februarie, ÎCCJ publica motivarea în dosarul "Referendumul".
În luna aprilie 2016, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul "Referendumul".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu