Decizie definitivă a ÎCCJ pentru DAN ȘOVA

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat o decizie definitivă cu privire la măsura preventivă pe numele lui Dan Șova. 

ÎCCJ a decis definitiv luni înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul senatorului Dan Şova, trimis recent în judecată în dosarul CET Govora.

Decizia a fost luată de un complet de divergenţă, format din trei judecători, după ce doi magistraţi nu au căzut de acord, săptămâna trecută, asupra măsurii preventive ce trebuie aplicată în cazul lui Dan Şova. Cel de-al treilea judecător intrat în completul de divergenţă a înclinat balanţa în favoarea judecării lui Dan Şova în libertate sub control judiciar.

Măsurile controlului judiciar

Pe durata celor 60 de zile de control judiciar, Dan Şova trebuie să respecte mai multe obligaţii printre care:

- să se prezinte în instanţă ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la organul de poliţie în raza căruia locuieşte, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau de câte ori este chemat;

- să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată;

- să nu comunice în mod direct sau indirect, pe orice cale, cu inculpatul Mihai Bălan, precum şi cu martorii din cauză: Veronica Cristina Voinescu, Teodor Voinescu, Simona Ciuru, Alin Aurel Niculae Brîncuşi, Ileana Cristina Dinţică, Radu Ştefan Cernov, Denise Bălan, Rada Dumitru, Neghină Ion Pădureţu, Radu Iulian Ţenea, Constantin Lepădat, Carmen Manuela Alexandrescu, Petre Grigore, Ilinca Daniel, Doru Constantin, Ion Găzaru şi Cristian Rizea. Dan Şova a fost eliberat din arest preventiv pe 22 ianuarie şi plasat în arest la domiciliu, iar pe 26 ianuarie a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă în legătură cu un contract de asistenţă juridică de la CET Govora. În dosar, a fost deferit justiţiei Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, la data faptelor, pentru abuz în serviciu în formă continuată (2 acte materiale).

Acuzațiile DNA

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel