Decizie în cazul azilelor groazei. Frații Godei scapă de arest

Decizie în cazul azilelor groazei. Frații Godei scapă de arest / Foto: Pixabay
Decizie în cazul azilelor groazei. Frații Godei scapă de arest / Foto: Pixabay

Frații Godei scapă de arest, după o decizie a Curții de Apel București.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, ca Ştefan Godei, administratorul azilului din Voluntari în care bătrânii erau cazaţi în condiţii greu de imaginat, să fie cercetat în arest la domiciliu, transmite Agerpres.

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Daniel Godei şi Andrei-Răzvan Ticu, şef serviciu în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov. Decizia Curții de Apel București este definitivă.

Reamintim că aproape 100 de persoane în vârstă au fost salvate, în urma efectuării unor percheziţii la trei azile din Voluntari, unde bătrânii, mulţi dintre ei cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.

Ce a descoperit DIICOT



Potrivit procurorilor DIICOT, începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere şi exercitare de acte de violenţă fizică.

Exploatarea bătrânilor ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi asigurării igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ţinerea acestora în stare de aservire faţă de membrii grupurilor infracţionale organizate, în vederea obţinerii de către liderii grupărilor şi de către ceilalţi membri a unor foloase patrimoniale pe nedrept.

"Veneau la gard în pielea goală. De vreo doi ani. Cred că erau bătuţi (...) De câte ori treceam pe acolo, săracii bătrâni veneau la poartă şi cerşeau: "Vreau şi eu un ban, dă-mi şi mie doi lei. Nu ai şi tu un corn"?", au relatat locuitorii din zona unde se aflau acele azile ale groazei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel