Decizie în coaliție. Unde nu vor fi tăieri. Ciucă dă asigurări: Nu ne atingem!

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Premierul Nicolae Ciucă a justificat măsurile de reducere a cheltuielilor publice. Din punctul său de vedere prin aceste măsuri se va asigura stabilitatea bugetară şi banii necesari pentru îndeplinirea obiectivelor programului de guvernare.

"Au fost adresate o serie de întrebări în vederea clarificării aspectelor fireşti şi chiar le consider foarte fireşti legate de acele discuţii privind cheltuielile publice. Cu toată responsabilitatea, aşa cum am făcut-o şi anul trecut când am avut de gestionat un an foarte greu, la fel şi anul acesta nu facem altceva decât să luăm acele măsuri prin care să asigurăm stabilitatea bugetară şi să ne asigurăm că avem banii necesari pentru îndeplinirea obiectivelor conform programului de guvernare", a afirmat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres. Premierul a menționat că nu vor fi afectate serviciile medicale, educaţia şi veniturile salariaţilor, ci se are în vedere reducerea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, autoturisme, mobilier.

Reducerea cheltuielilor care nu sunt necesare

"Ca atare, consider că este absolut necesar şi responsabil să comunicăm tuturor cetăţenilor că prin aceste măsuri nu facem altceva decât să reducem şi să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare. Am făcut specificaţiile necesare legate de domeniu şi anume: bunuri şi servicii, autoturisme, mobilier şi alte cheltuieli care trebuie foarte bine gestionate, fără a ne atinge de serviciile medicale, de educaţie, fără a ne atinge de reducerea veniturilor salariaţilor şi asta doresc să fie cât se poate de clar înţeles de către toată lumea", a adăugat premierul.


Stabilitate și creștere economică

"Cifrele pe care le avem astăzi pe masă legate de anul 2022 ne demonstrează că au fost măsuri care ne-au asigurat creşterea economică, ne-au asigurat stabilitatea, au făcut ca România să fie cea mai stabilă ţară din regiune şi ne creează perspectivele pentru a avea încredere că în continuare putem să mizăm pe creştere economică şi să asigurăm îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare", a adăugat premierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel