"Megadosarul" în care 77 de medici specialişti oncologi fuseseră puși sub acuzare pentru luare de mită a fost clasat. Astfel, DNA a mai primit o lovitură.
Amintim că în 2016, Direcţia Naţională Anticorupţie anunța că 77 de medici specialişti oncologi erau urmăriţi penal pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, "după ce au beneficiat de excursii în India în schimbul prescrierii anumitor medicamente".
Medicii erau cercetaţi în dosarul în care în iulie 2015 procurorii anticorupţie efectuaseră percheziţii în 61 de locaţii din Bucureşti şi şapte judeţe.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis la acea vreme, procurorii dispuseseră efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 82 de suspecţi: o societate având ca obiect de activitate servicii de import, distribuţie şi promovare a produselor farmaceutice şi patru reprezentanţi cu funcţii de conducere în firma respectivă, pentru dare de mită, în formă continuată (77 acte materiale), şi 77 de medici specialişti oncologi, pentru luare de mită.
Conducerea societăţii a decis, la acel moment, conform anchetatorilor, extinderea activităţii firmei pe piaţa de medicamente generice, printre acestea fiind şi medicamente din sfera oncologiei.
"În contextul în care concurenţa pe piaţa farmaceutică era puternică, a apărut necesitatea unor măsuri de natură să determine medicii să prescrie sau să îndrume pacienţii spre medicamentele din sfera oncologiei distribuite de compania respectivă, cu depăşirea limitelor permise de legea în domeniu. În consecinţă, în anul 2012, sub pretextul finanţării participării unor medici oncologi la un congres internaţional, după o serie de discuţii, persoane cu putere de decizie în cadrul societăţii au hotărât organizarea unei vacanţe în India pentru medici oncologi, urmând să suporte toate cheltuielile cu transport, cazare, masă şi excursii pentru medici, iar, în unele cazuri, şi pentru membri din familiile medicilor în cauză", se arăta în comunicat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu