Decizie în privinţa ursoaicei care a atacat oamenii la Băile Tuşnad

urs
urs

Ursoaica despre care se bănuieşte că a atacat doi bărbaţi la Băile Tuşnad, în ultimele săptămâni, va fi relocată.

Ursoaica despre care se bănuieşte că a atacat doi bărbaţi la Băile Tuşnad, în ultimele săptămâni, va fi relocată în sanctuarul de la Zărneşti, măsura impunându-se după ce, miercuri seara, doi dintre puii acesteia au fost loviţi de tren şi exista riscul ca ea să devină agresivă. 

Comisarul şef adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, Robert Szep, a declarat pentru Agerpres că trenul a lovit doi dintre cei trei pui ai ursoaicei, iar ea a fost văzută în zonă, în căutarea lor, la aproximativ 200 de metri de tabăra unde se desfăşoară Universitarea de Vară de la Băile Tuşnad. De asemenea, există semnale că această ursoiacă a atacat marţi noaptea un tânăr de 27 de ani, care participa la un concert în staţiune, şi a rănit un alt bărbat, în urmă cu două săptămâni. 

Asociaţia de Vânătoare din zonă şi autorităţile judeţene din Harghita au solicitat relocarea animalului, iar aprobarea a fost obţinută miercuri de la Ministerul Mediului. Szep a precizat că relocarea era necesară deoarece animalul reprezenta un pericol, atât din cauza faptului că a atacat deja de două ori, cât şi pentru că îşi pierduse puii şi, astfel, devenise agresivă. 

Zona a fost securizată cu jandarmi

Întrucât nu se putea interveni noaptea pentru tranchilizare, s-a securizat zona, iar joi se iau măsuri pentru capturarea animalului şi a puiului şi pentru relocarea lor în sanctuarul de la Zărneşti. 

"Am securizat zona în timpul nopţii cu jandarmii, pentru evitarea situaţiei în care ursoaica se întorcea şi devenea agresivă. (...) Nu s-a putut interveni noaptea, pentru că nu era sigur că poate fi găsită sau, dacă era tranchilizată, nu se ştia unde poate fugi şi exista riscul să devină agresivă, fiind aproape de tabără. S-a luat decizia să se intervină în dimineaţa aceasta (joi-n.r.), urmând să vină colegii de la Zărneşti, de la sanctuarul urşilor. (...) Categoric, întorcându-se şi căutându-şi puii, reprezenta un pericol real, mai ales că au mai fost două cazuri în care a atacat omul, deci vorbim de un comportament, cumva, deviat", a explicat Robert Szep. 

Acesta a recomandat persoanelor care participă la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad să ocolească zonele delimitate, unde sunt afişe de avertizare privind pericolul apariţiei ursului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel