Decizie istorică. Biden salută deschiderea spaţiului aerian saudit pentru toţi transportatorii

Preşedintele SUA Joe Biden a salutat joi 'decizia istorică' de a deschide spaţiul aerian saudit pentru 'toţi transportatorii', un aparent gest de bunăvoinţă faţă de Israel, anunţat în timp ce preşedintele american, care vizitează în prezent statul evreu, este aşteptat vineri seară în Arabia Saudită, relatează AFP.

Democratul 'salută decizia istorică a liderilor Arabiei Saudite de a-şi deschide spaţiul aerian tuturor transportatorilor civili fără discriminare', inclusiv 'zborurilor către şi dinspre Israel', potrivit unui comunicat al consilierului pentru securitate naţională, Jake Sullivan, care consideră că această decizie este 'rezultatul perseverenţei' eforturilor diplomatice ale preşedintelui Joe Biden.

Autoritatea Aviaţiei Civile din Arabia Saudită 'şi-a anunţat decizia de a deschide spaţiul aerian al regatului tuturor transportatorilor aerieni' care ...

Autoritatea Aviaţiei Civile din Arabia Saudită 'şi-a anunţat decizia de a deschide spaţiul aerian al regatului tuturor transportatorilor aerieni' care îndeplinesc condiţiile reglementare de survol, potrivit unui comunicat difuzat pe Twitter. Decizia a fost luată pentru 'consolidarea poziţiei regatului ca hub global', notează sursa citată, conform Agerpres.

Citește și - Biden afirmă că va folosi forţa ca "ultimă soluţie" pentru a împiedica Iranul să deţină arme nucleare

Preşedintele american, Joe Biden, care a început o vizită în Orientul Mijlociu, a declarat că va folosi forţa ca ultim instrument, pentru a preveni Iranul să procure o armă nucleară. 

Într-un interviu acordat postului de televiziune israelian Channel 12, înregistrat marţi, înainte ca Biden să plece de la Washington, dar difuzat miercuri, Biden a spus că ar menţine Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran (IRGC) pe lista SUA cu organizaţiile teroriste străine (FTO), chiar dacă acest lucru ar însemna finalul acordului din 2015 cu Iranul.

"Dacă aceasta ar fi ultima soluţie, da"

Întrebat dacă declaraţiile sale anterioare - conform cărora va împiedica Iranul să obţină o armă nucleară - înseamnă că va folosi forţa împotriva Iranului, Biden a răspuns:

"Dacă aceasta ar fi ultima soluţie, da". Iranul neagă că încearcă să obţină arme nucleare, afirmând că programul său nuclear are doar obiective paşnice. Teheranul a încheiat un acord cu şase puteri mondiale în 2015, ce limitează programul nuclear iranian, în schimbul atenuării sancţiunilor economice.

Preşedintele american, Donald Trump, a ieşit din acord în 2018 şi a reimpus sancţiuni mai aspre împotriva Iranului, ceea ce a determinat Teheranul să înceapă să încalce limitele nucleare convenite în acord. Eforturile de revitalizare a acordului au eşuat până acum.

În martie, negociatorii păreau a se apropia de un nou acord, dar discuţiile s-au blocat în mare parte din cauza refuzului SUA în faţa solicitării Teheranului ca Washingtonul să elimine IRGC de pe lista organizaţiilor teroriste.

Întrebat dacă este hotărât să menţină IRGC pe lista FTO, chiar dacă acest lucru ar însemna sfârşitul acordului, Biden a răspuns: "Da". IRGC - o facţiune politică puternică din Iran - controlează un imperiu de afaceri, precum şi forţe militare şi de spionaj de elită, pe care Washingtonul le acuză de o campanie de terorism global, scrie Reuters. Vezi știrea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel