Decizie istorică: Camera Deputaţilor renunţă la hârtie

Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților,  a declarat luni că pentru reducerea cheltuielilor se va renunţa la hârtie, iar până la finalul lunii iunie toţi deputaţii vor avea asigurate drepturile prevăzute în Statut.

"La Biroul Permanent, la Comisia juridică şi la cea de buget avem pe an, doar pentru hârtie, aproape un milion de RON. Într-o săptămână sau două numai eu voi avea o singură mapă, în rest vor avea toţi în faţă un laptop sau un calculator, avem aceste calculatoare, nu le cumpărăm. Ne îndreptăm către un Parlament european modern, suntem constrânşi. Pentru deputaţii care încă stau la hotel avem o pierdere necontrolată de 13 milioane RON, suficient de mare", a declarat Zgonea, după şedinţa conducerii Camerei.

 El a adăugat că deocamdată 60%, adică 193 de deputaţi, au un autovehicul cu care se deplasează, iar până la sfârşitul lunii iunie toate obligaţiile prevăzute în Statut vor fi îndeplinite, relateaz[ Agerpres.

"Camera Deputaţilor nu mai suportă cheltuielile de întreţinere pentru maşină şi pentru reparaţie, o suportă fiecare din suma forfetară. Aproape 250 de parlamentari nu au calculatoare şi imprimante în teritoriu. Până la sfârşitul lunii iunie toate obligaţiile care sunt conform Statutului le voi face către parlamentari pentru că asta este obligaţia mea. Dacă nu suntem în stare să fim consensuali cu privire la reducerea cheltuielilor atunci mergem pe această variantă, urmând să începem un proces de reducere a cheltuielilor, să scoatem cheltuielile legate de hârtie. De săptămâna viitoare sau peste 2 săptămâni la Biroul Permanent, mergem apoi la comisii, funcţionarii publici încep un proces de modernizare ca într-o companie privată, fiecare serviciu va avea un sistem în care îşi va face un martor al documentelor pe care trebuie să le multiplice. Restul documentelor vor fi multiplicate numai cu acordul directorului general sau al secretarului general. Noi consumăm în jur de 25.000 de topuri de hârtie la Camera Deputaţilor, ca să putem să păstrăm angajaţii instituţiei obligaţia noastră este să reducem aceste cheltuieli", a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel