Decizie istorică. OMV renunță la proiectele de investiții cu Gazprom și „revizuiește“ participarea în consorțiul Nord Stream 2

Sursă foto: Facebook OMV
Sursă foto: Facebook OMV

OMV a anunțat că renunță la marile proiecte de investiții comune cu compania Gazprom și că ”revizuiește” participarea în consorțiul Nord Stream 2, unde este unul dintre acționari.

„Comitetul executiv al OMV a decis să nu mai continue negocierile cu Gazprom privind potențiala achiziție a unei participații de 24,98% în faza de dezvoltare Achimov 4A/5A din zăcământul de gaze și condensat Urengoy și să rezilieze Acordul de vânzare de bază din 3 octombrie 2018. .

De asemenea, OMV își va reviziui implicarea în consorțiul Nord Stream 2.“, au scris cei de la OMV pe pagina de Facebook a companiei.

AEI: Autosistarea livrărilor din Rusia ar putea pune capăt războiului

Autosistarea livrărilor din Rusia ar fi ”sancțiunea maximă” pentru Federația Rusă, susține Dumitru Chisăliță, președintele AEI. 

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), afirmă că Uniunea Europeană are posibilitatea de a-şi susţine singură întregul consum de gaze, odată cu venirea primăverii, mai mult, că autosistarea livrărilor din Rusia ar putea pune capăt imediat războiului, subliniind că aceasta este ”sancțiunea maximă” pentru Federația Rusă. 

Potrivit unei analize făcute de AEI, Europa a consumat în anul 2021 - 552 mld mc de gaze naturale, 84% din gaze fiind importate, importurile din Federația Rusă fiind de 34,5% (172 mld mc/an). 

”S-ar putea, conform Studiului AEI - Alimentarea cu energie a Europei, în perspectiva crizei UE - Rusia, să se aplice sancțiunea autosistării imediate a gazelor naturale din Rusia spre Europa, teoretic, fără să apară dificultăți în continuitatea livrării gazelor consumatorilor în această perioadă. Aceasta ar fi într-adevăr o acțiune eficientă și eficace a UE. Ar fi și o acțiune care să permită UE să se desprindă de trecut, să facă pași importanți spre viitorul energetic, pași mult prea mici realizați în ultimii ani, înspre asigurarea unei Securități Energetice Europene, intitulată discret Green Deal. Este o acțiune care are riscuri minime, dar ar putea în premieră UE să și verifice nenumăratele teorii ale Directivelor și Regulamentelor Europene existente, privind funcționarea integrată a Uniunii Energetice Europene, privind mecanismele de întrajutorarea la sistarea gazelor etc”, a transmis Dumitru Chisăliță, într-un comunicat publicat pe site-ul AEI. 

Toți ”indicatorii” sunt favorabili pentru aplicarea acestei sancțiuni 

Acestea, având în vedere perioada în care ne găsim și temperaturile prognozate, relativ ridicate, pentru luna martie 2022, consumurile zilnice de gaze la nivelul Europei sunt relativ scăzute, cantitățile de gaze existente încă în depozitele subterane. 

Totodată, există posibilitatea suplimentării importurilor de LNG (inclusiv prin disponibilizarea unor gaze contractate de alte țări - vezi declarația Japoniei), suplimentarea cantităților importate pe conducte din alte zone decât Rusia,redeschiderea unor zăcăminte parțial închise din alte considerente decât cele tehnic (Groningen), redeschiderea unor centrale pe cărbune sau centrale nucleare care ar putea disponibiliza gazele naturale arse pentru a produce energie electrică, schimbarea fluxurilor de gaze pentru a suplimenta cantitățile de gaze în special în țările cu dependență de 100% de gazul rusesc (Bulgaria, Țările Baltice, Finlanda), și mai ales socializarea costurilor unei astfel de acțiuni la nivelul întregii Europe (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel