Autoritățile au decis să suspende cursurile desfășurate în sistem tradițional la toate unitățile de învățământ din patru localități din județul Ilfov. Cursurile vor fi online ca urmare a creșterii numărului de cazuri de infectare cu virusul SARS CoV-2.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis să suspende cursurile față în față la școlile și grădinițele din localitățile Domnești, Jilava, Pantelimon și Voluntari.
Măsura care intră în vigoare vineri a fost luată în condițiile în care în localitățile menționate rata de incidență a trecut de 6/1000 locuitori.
„Începând cu data de 19.03.2021, se suspendă activitatea didactică ce presupune prezență fizică la nivelul unităților de învățământ din localitățile Domnești, Jilava, Pantelimon și Voluntari, ca urmare a depășirii ratei de incidență de 6/1000 locuitori. Pe perioada suspendării, procesul de învățământ se va desfășura online”, au anunțat reprezentanții Prefecturii Ilfov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu