Decizie șoc a Guvernului: GFR trebuie să achite acţiunile până luni

Alegeri prezidentiale 2024

Guvernul nu a prelungit, în ședința de miercuri, termenul de privatizare a companiei CFR Marfă,  astfel că până luni,  Grup Feroviar Român ar  fi obligat să achite 170 milioane euro pentru 51% din acţiuni, informează Mediafax. 

"Problema legată de o amânare a termenului de privatizare a CFR Marfă nu a figurat pe agenda şedinţei de guvern şi nici nu a fost luată în discuţie în timpul întregii şedinţe", au declarat pentru Mediafax mai multe surse.

GFR a virat, joi,  20 milioane de euro într-un cont escrow deschis la Banca Transilvania, suma reprezentând 10% din preţul de cumpărare a 51% din acţiunile CFR Marfă deţinute de stat, condiţie prealabilă pentru finalizarea procesului de privatizare. Anterior, GFR a depus o garanţie de 10 milioane euro pentru participarea la privatizare.

 Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de hotărâre de guvern în baza căruia termenul pentru finalizarea privatizării CFR Marfă ar urma să fie amânat până la 20 decembrie.

GFR a depus la Consiliul Concurenţei notificarea privind achiziţia a 51% din CFR Marfă. Notificarea cuprinde, printre altele, documente legate de companiile implicate în tranzacţie şi piaţa de profil.

 Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat  că o analiză obişnuită durează maxim 45 de zile dacă notificarea este completă, iar în cazul unei analize mai complicate, termenul legal este de maxim 5 luni.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel