Un șofer de camion din Turcia, exasperat să își audă soția jignindu-l pe Recep Tayyip Erdogan la fiecare apariție televizată, a depus plângere împotriva acesteia pentru insultă adusă președintelui, a relatat luni ziarul pro-guvernamental Yeni Safak, citat de AFP.
Căsătorit de trei ani cu G.D, Ali D., în vârstă de 40 de ani, îi cerea mereu soției să nu îl mai înjure pe președintele țării, bărbatul considerând că Erdogan a făcut și lucruri bune pentru țară, screi hotnews.ro.
Cum soția nu a răspuns la solicitările bărbatului, ba chiar, enervată, i-a cerut să o înregistreze și să depună plângere oficial, Ali D. s-a conformat și a depus la dosar, ca probe, înregistrări audio.
Reacția soției șoferului nu s-a lăsat așteptată. Și ea s-a adresat justiției, dar pentru a cere divorțul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu