Ligia Deca a anunţat cele trei măsuri din ordonanţa de urgenţă de astăzi, 11 iunie 2023.
Probele de competenţe de la BAC echivalate cu mediile din liceu, titularizare doar cu proba scrisă şi suspendarea evaluării sistemice la clasa a VI-a în acest an şcolar - sunt schimbările anunţate de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, în şedinta de urgenţă de la Guvern de astăzi, 11 iunie 2023.
"În ordonanţa de urgenţă de astăzi sunt trei măsuri: una referitoare la echivalarea probelor de competenţe din cadrul examenului de Bacalaureat cu mediile din liceu - nu este o procedură nouă, a mai fost utilizată. Uşurează, practic, tot ceea ce înseamnă calendarul examenului de Bacalaureat şi reuşim, astfel, prin această echivalare să rămânem cu probele scrise în calendarul anunţat în aşa fel încât copiii să termine la data la care se aşteaptă şi să poată merge mai departe pe parcursul lor educaţional.
A doua măsură se referă la susţinerea examenului de titularizare doar cu proba scrisă. Nu se vor mai lua în considerare inspecţiile pentru titularizare, motivul fiind numărul mare de inspecţii care nu au putut fi efectuate în această perioadă de protest. Avem nevoie ca toţi candidaţii care pot să intre în concursul de titularizare să facă acest lucru pentru a avea în toamnă resursa umană necesară pentru desfăşurarea procesului de învăţământ.
A treia măsură se referă la faptul că evaluarea sistemică la clasa a VI-a cu rol de diagnostic, pe care noi o efectuam anul, nu se va mai susţine în acest an şcolar. Probele scrise atât de la Evaluarea Naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a cât şi probele scrise ale examenului de BAC rămân în acelaşi calendar, aşa cum era programat", a declarat Ligia Deca.
La finalul şedinţei de Guvern. Ligia Deca a venit cu precizări.
"În primul rând, aş dori să subliniez că întreg guvernul, dar sigur că da, Ministerul Educaţiei, ca minister de linie, am căutat să luăm toate măsurile în aşa fel încât să reuşim ca procesul educaţional şi procesele de evaluare să rămână într-un calendar care să permită tuturor elevilor să-şi urmeze potenţialul şi opţiunea pe care au făcut-o. Am văzut cu toţii semnalul de alarmă tras de către personalul din învăţământ şi ultimele 3 săptămâni ne-au dat măsura demnităţii oamenilor care ne construiesc viitorul, educându-ne copiii. Prioritatea noastră la Ministerul Educaţiei a fost să continuăm garantarea dreptului la educaţie. Sigur, nu am negat în niciun moment dreptul cadrelor didactice de a cere un sprijin mai mare din partea statului şi considerăm că îl merită cu prisosinţă. Aşa cum ştiţi, conform calendarului actual, pe 13 iunie ar fi trebuit să se termine perioada de încheiere a situaţiilor şcolare pentru clasa a VIII-a şi pentru clasa a XII-a sau clasa a XIII-a la seral şi frecvenţă redusă. Această dată se va prelungi până pe 16 iunie. În cazul celorlalte clase, nu se impun în acest moment modificări, ele având cursuri până pe 16 iunie, deci practic, în acest moment toate clasele, toţi elevii, până pe 16 iunie, trebuie să aibă situaţia şcolară încheiată. La fel, înscrierile pentru bacalaureat şi pentru Evaluarea Naţională se vor prelungi până pe 16 iunie. Astăzi, în şedinţa de guvern s-a adoptat o ordonanţă de urgenţă care este necesară, având în vedere cele 3 săptămâni afectate de protest. Această ordonanţă este necesară şi dacă mâine toţi profesorii ar reveni în clase. Ea include trei măsuri. Prima se referă la echivalarea probelor de competenţe din cadrul examenului de Bacalaureat cu mediile la disciplinele relevante din anii de liceu. Proiectul de metodologie de echivalare a competenţelor, care se va adopta prin ordin de ministru, este publicat deja în transparenţă pe site-ul Ministerului Educaţiei de vineri, 9 iunie. Perioada în care se va desfăşura acest proces de echivalare este prevăzut a fi între 12 şi 21 iunie. Şi rămâne valabil faptul că aceste probe de competenţe pot fi echivalate cu certificate obţinute la examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine şi la examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale, aşa cum era prevăzut şi înainte", a explicat ministrul Educaţiei.
"Modificarea la care facem referire se referă la faptul că, în lipsa acestor certificate, echivalarea se face pe baza mediilor din timpul liceului. De exemplu, pentru nivelul de competenţă digitală, echivalarea se va face în baza mediei aritmetice obţinute la disciplina tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, adică TIC, în clasele a IX-a, respectiv a X-a. Dacă au studiat doar un an, echivalarea se face în baza mediei din anul respectiv. Pentru cei care nu au studiat TIC, echivalarea se face în baza mediei obţinute de elevi la o disciplină echivalentă, dacă vorbim despre elevii din promoţii anterioare. De exemplu, matematici aplicate în tehnica de calcul tehnologic, pe computer, calculatoare, algoritmi de calcul şi aşa mai departe. În ceea ce priveşte probele scrise, aşa cum spuneam, nu se impune în acest moment modificarea calendarului acestora, nici pentru examenul de Bacalaureat, nici pentru Evaluarea Naţională. Pentru examenul de Bacalaureat, probele scrise sunt programate în perioada 26-29 iunie, iar pentru Evaluarea Naţională, între 19 şi 22 iunie. Am primit extrem de multe mesaje de la elevi şi părinţi care ne subliniază nevoia ca aceste examene să-şi păstreze datele anunţate. De asemenea, am fost înştiinţaţi de o petiţie cu peste 40.000 de semnături în sprijinul echivalării probelor de competenţe de la examenul de Bacalaureat cu medii, aşa cum ordonanţa de urgenţă statuează. Un al doilea punct al ordonanţei se referă la concursul de ocupare a posturilor didactice - concursul de Titularizare. Aşa cum ştiţi, în această perioadă s-au desfăşurat, acolo unde resursa umană a permis acest lucru în şcoli, inspecţiile la clasă.
Dat fiind contextul, am prevăzut modificarea structurii probelor în cadrul concursului de Titularizare, astfel încât în acest an, concursul constă doar în susţinerea probei scrise, renunţându-se la inspecţia la clasă sau la proba practică. Similar, modalităţi în care acest concurs s-a desfăşurat în perioada pandemiei. O să mă întrebaţi de ce a fost necesar această măsură. Ştim şi am primit şi noi mesaje de la cadrele didactice care au reuşit să desfăşoare această inspecţie la clasă. Problema este că, din informaţiile de la inspectoratele şcolare, vineri, 9 iunie, erau neefectuate peste 18.000 de inspecţii din totalul de aproximativ 31.000. Asta înseamnă că aproximativ 60% dintre inspecţiile anunţate nu se pot efectua. Nu mai este timp fizic în cele cinci zile de şcoală rămase, începând de luni, pentru ca ele să fie efectuate. Acestora li se adaugă cele peste 1.500 de probe practice neefectuate, care reprezintă aproape 70% din totalul probelor practice. Înţelegem nemulţumirea celor care au susţinut inspecţia la clasă şi celor care au făcut eforturi ca aceste inspecţii să se poată desfăşura. În ansamblu însă, dacă nu modificăm structura probelor, examenul de titularizare, cei 60% dintre candidaţii care nu au reuşit să-şi desfăşoare aceste inspecţii nu s-ar fi putut prezenta la concurs, iar consecinţa pe care am fi suportat-o fără această măsură adoptată, astăzi, prin ordonanţa de urgenţă, am fi văzut-o în toamnă, când riscam un blocaj la nivelul resursei umane din şcoli. Al treilea punct al ordonanţei de urgenţă vizează faptul că Evaluarea Naţională de la sfârşitul clasei a VI-a, evaluarea de sistem, cea de diagnostic, care ar fi trebuit să aibă loc pe 12 şi pe 13 iunie, nu se va susţine în acest an", a concluzionat Ligia Deca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu