Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poșta Română.
Reforma sistemului public de pensii mai face un pas și trece în faza de organizare logistică astfel încât toți pensionarii să beneficieze, în termenul asumat, de prevederile Legii nr. 360/2023.
În acest sens, Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, ca PoștaRomână să fie instituția care să ofere servicii integrate de pregătire și expediere a plicurilor care conțin #deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public.
„Datorită ordonanței de urgență aprobate astăzi, deciziile de recalculare a pensiilor după noile principii: contributivitate, stabilitate în muncă, solidaritate și sustenabilitate vor ajunge în termenul asumat la beneficiari”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Compania Națională Poșta Româna S.A., în calitate de operator național din domeniul serviciilor poștale cu cea mai mare acoperire națională asigură în prezent transmiterea taloanelor de pensii și plata în numerar pentru pensionari
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu