A pus Klaus Iohannis în pericol investițiile străine, prin răspunsul dat consilierilor europeni, la Strasbourg?
Președintele a evitat diplomatic ”comemorările” populare din 24 ianuarie, pentru a ține un discurs la APCE, unde a fost supus unui tir de întrebări/reproșuri privind respectarea drepturilor omului în statul al cărui șef este. Era normal pentru că de arestări se ocupă subordonații dnei Macovei și șefii dnei Prună, de la Comisia Europeană. Consiliul Europei își găsește de lucru cu abuzurile dictatorilor din Belarus sau Ucraina, cu autoritarismul guvernelor etc. În plus, tupeul unui infractor de a fugi spre o lume mai bună și mai dreaptă, chiar în ziua discursului, le-a dat și mai multă apă la moară apărătorilor de penali din Strasbourg.
Oricum, evenimentul de la APCE nu contează în războiul dintre Palate. Ba din contră, tabăra indignaților a primit cu satisfacție afirmația că, în România, corupția este endemică, făcută de cel mai înalt reprezentant al statului român. Ai de ce ieși în stradă, ai pentru ce lupta.
O speria cumva această frază investitorii străini? Răspunsul este: categoric, nu! Dimpotrivă, aș zice, căci ce înseamnă endemic? Care are caracter permanent în anumite regiuni/întâlnit cu regularitate la anumite populații. Cum s-ar zice, e ceva local.
De cealaltă parte, marii investitori: Daimler a plătit 185 de milioane de dolari, pentru o înțelegere cu Statele Unite, după ce s-a descoperit că a dat mită din China până în Irak. Rolls Royce s-a înțeles cu procurorii Majestății Sale (”settlement”), în câteva cazuri de ”bribery”, pentru 671 milioane de sterline. Teva a plătit o amendă de 520 de milioane de dolari, anul trecut, iar VW scapă ieftin, cu doar 1 miliard, după cea mai mare fraudă din istorie. Cel puțin odată pe săptămână, unul din giganții de la bursă, fie că operează în finanțe, în industrie sau servicii, decartează guvernului american sume care la noi ar face bugetul unui minister, pentru a închide amiabil dispute penale. Iar modelul a fost adoptat și de altă putere mondială: Franța a introdus în noiembrie 2016 legea Sapin, care permite înțelegerea cu procurorii, dacă firmele plătesc amenzi de până la 30% din cifra de afaceri pe un an.
Păi nu ar prefera aceste mari companii cinstite să vină în România, unde corupția este endemică și nicio firmă străină nu a plătit niciodată nimic?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu