Mama lui Dinu Patriciu a primit marți cea mai grea veste: fiul ei s-a stins de viață la vârsta de 64 de ani.
Cu lacrimi în ochi, Monica Patriciu, a declarat că a primit vestea dispariţiei fiului ei de la cineva apropiat familiei. "Azi dimineaţă am aflat. L-am sunat duminică şi nu mi-a mai răspuns. S-a prăpădit în spital", a spus, plângând, bătrâna, scrie Spynews.
Omul de afaceri Dinu Patriciu, în vârstă de 64 de ani, a murit la Londra, acesta suferind de mai mulţi ani de cancer. Medicul curant al lui Dinu Patriciu, Mihai Voiculescu, a declarat pentru MEDIAFAX, că omul de afaceri a murit la Spitalul Royal Free din Londra, cel mai probabil din cauza unei infecţii după transplantul de ficat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News