Florin Prunea, fostul portar al generaţiei de aur, a spus care este declaraţia făcută de antrenorul Universităţii Cluj, Erik Lincar, care i-ar putea motiva pe dinamovişti înainte de returul barajului pentru Liga 1.
”Erik Lincar a făcut o greșeală cu declarația pe care a dat-o. A spus că îi pare rău că nu au dat 3-4 goluri. I-aș punea declarația pe un perete mare la ședință. Dacă nici o jignire mai mare ca asta nu te motivează… să n-ai puțină mândrie?
Băi fraților, de la ora 21:00, când fluieră arbitrul, ia să vedem cum e cu 3-4. Greșesc, mă ridic, merg mai departe, dar ambiția nu poate să mi-o ia nimeni. Chiar în halul acesta, cu sute de meciuri în Liga 1 și să mă retrogradeze U Cluj, echipă de Liga 2?”, a declarat Florin Prunea, pentru ProSport.
“Câinii” se află într-o situație disperată și trebuie să învingă la trei goluri în retur pentru a rămâne în Liga 1. Mai mult, la nivel de conducere se pregătesc mișcări importante după plecarea lui Iuliu Mureșan de la echipă.
Florin Prunea are mari șanse de a deveni noul administrator special de la Dinamo. Fostul portar dinamovist este susținut puternic de Nicolae Badea, scrie Fanatik.
În urmă cu o săptămână, Nicolae Badea s-a întâlnit cu Dorin Șerdean, omul care a preluat pachetul majoritar de acțiuni de la echipă de la Pablo Cortacero. Surprinzător, omul de afaceri din Alba Iulia a spus că nu îl interesează nicio funcție la Dinamo.
"În primul rând, cred că s-a dărâmat mitul acesta al diferențelor de nivel fotbalistic. Înainte spuneam că e diferență mare între Liga 1 și Liga 2. Uite că nu mai diferența atât de mare. Chiajna și “U” Cluj au câștigat împotriva unor echipe bune de Liga 1. Și n-au câștigat chinuit. E clar că nivelul Ligii 1 a scăzut în ultimii 2-3 ani.
Cât despre Dinamo, am fost șocat de ce am văzut, sincer. Nu mă așteptam. Am apreciat voința și ambiția cu care au jucat cei de la “U” Cluj și îi felicit pe această cale. Dinamo are o misiune extrem de dificilă în retur. Presiunea s-a triplat, e din toate părțile.
Poți să te reinventezi în 3-4 zile? Eu zic că nu poți. Cred că e un blocaj la Dinamo, ceva nu funcționează. Și asta nu este din acest sezon, ci de patru-cinci ani. Dinamo a suferit, suporterii au ajutat, dar n-a fost suficient.
Voi fi la stadion pentru meciul retur, alături de alți foști jucători ai echipei. Sper ca această prezență să ajute cumva, dar noi nu jucăm", a spus Florin Bratu, în cadrul emisiunii Liga Digi Sport.
Amintim că Dinamo a fost învinsă la Cluj de Universitatea, scor 2-0.
În celălalt meci de baraj, Chindia Târgovişte a pierdut, scor 2-1, contra Concordiei Chiajna, antrenată de fostul dinamovist Ianis Zicu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu