Va candida la președinție procurorul șef al EPPO, Laura Codruța Kovesi, pe listele USR? Analistul politic Bogdan Chirieac și-a exprimat opinia.
După ce în mass-media au apărut declarațiile Laurei Codruța Kovesi conform cărora președintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia acesteia în anul 2018, se poate acorda o nuanță de început de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale la care Laura Codruța Kovesi ar putea participa.
Despre intențiile prezidențiale a procurorului-șef EPPO, Laura Codruța Kovesi, a discutat la România TV analistul politic Bogdan Chirieac.
”Cred că Laura Codruța Kovesi va fi un candidat la președinție și opinia mea este că va fi un candidat puternic. Că îmi este teamă că ar putea să aibă o activitate comparabilă cu a prietenei domniei sale, doamna Clotilde Armand... da, îmi este teamă de lucrul acesta. Dar la frustrarea înregistrată în societatea românească în acest moment, la faptul că amândouă partidele mari sunt la putere concomitent, s-ar putea ca o bună parte din electorat să se îndrepte către domnia sa la modul că femeia a făcut ordine, a băgat hoții la pușcărie, dar nu a mai lăsat-o Iohannis”, a declarat Bogdan Chirieac.
La teoria lansată în platoul România TV, conform căreia Laura Codruța Kovesi va candida la alegerile prezidențiale pe listele USR, analistul politic Bogdan Chirieac a răspuns ironic, amintind de scena sacilor de voturi de la alegerile locale pentru Primăria Sectorului 1:
”Eu am văzut că USR, la Sectorul 1, răscolind sacii de voturi, a avut puterea de a duce un candidat de pe locul doi pe locul întâi. Eu cred că, prin faptul că USR are oameni în secțiile de votare, doamna Kovesi este în siguranță în toate zonele țării. Și la orașe, și la sate. Voturile pentru domnia sa vor fi numărate corect”, a concluzionat, ironic, Bogdan Chirieac.
Laura Codruța Kovesi a recunoscut, într-un interviu pentru G4Media.ro, că, în vara lui 2018, înainte de a semna decretul de revocare, președintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia. Întrebată despre acel moment, fosta șefă a DNA a răspuns: ”Da, este un lucru pe care nu l-am făcut public. A fost o discuție între noi. N-am considerat că trebuie să fac public acest lucru. Mi-a cerut demisia. Am refuzat”.
Procurorul șef al EPPO spune că ”nu aveam niciun motiv să demisionez”: ”Rolul meu nu este să ajut președinții să treacă peste momente delicate când trebuie să explice propriile lor decizii. Nu mă consideram vinovată cu nimic. Așteptam să... la finalul mandatului, dacă am fost revocată, cineva măcar să mulțumească pentru ce am făcut, nu să-mi ceară demisia”.
Totuși, Laura Codruța Kovesi spune că nu a fost dezamăgită de gestul președintelui Klaus Iohannis.
”N-am luat-o în niciun fel. Știam că este acea decizie a Curții Constituționale. Știam că trebuie să semneze decretul de revocare. Mă așteptam să mi se spună ok, mulțumim pentru ce ai făcut la DNA, bine, rău nu contează. Eu am mulțumit tuturor celor care au fost înaintea mea și colegilor pentru munca lor. Mi s-a cerut demisia. Am zis că nu, ce zic eu dimineața când mă uit în oglindă? Vreau să fiu cu conștiința împăcată, să fiu liniștită. Și asta a fost” a explicat ea.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu