Acesta ar fi declarația completă din instanță a lui Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor.
"În mod total neîntemeiat, măsura dispusă faţă de subsemnatul are un caracter excesiv şi, totodată, este neutilă prin raportarea la scopul procesului penal. În primul rând, nu există nici măcar o menţiune în referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive la riscul săvârşirii de noi infracţiuni de către inculpat. În al doilea rând, nu există teama, dovada, respectiv că inculpatul se va sustrage de la urmărirea penală, aceasta fiind dovedită chiar prin faptul că inculpatul s-a prezentat de bunăvoie la parchet.
În prezenta cauză, de la data săvârşirii pretinsei fapte penale până la adoptarea măsurii arestului preventiv, au trecut aproximativ două săptămâni, perioadă în care inculpatul a fost lăsat în libertate. Ulterior, acesta s-a prezentat de bunăvoie în fața organelor de urmărire penală, voluntar, fără a fi necesară dispunerea niciunei măsuri procedurale, iar această conduită anterioară şi ulterioară a inculpatului nu este de natură a demonstra un pericol public.
Sunt umăr la umăr cu Parchetul şi mă pun la dispoziţia organelor de urmărire penală, pentru că sunt primul interesat să ştiu ce s-a întâmplat acolo. M-am prezentat imediat, la solicitarea organului de urmărire penală, ocazie cu care imediat mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect şi s-a şi dispus, contrar oricărei suspiciuni sau bănuieli rezonabile şi oricărui mijloc desprins, emiterea ordonanţei de reţinere.
Ne aflăm în faţa unei persoane care trăieşte o dramă uriaşă, de neimaginat - aceea de a-şi pierde propriul copil în faţa sa, în incendiul de a cărui propagare este acuzat, care nu a săvârşit nicio altă faptă penală şi nu a efectuat niciun act de influențare a niciunuia din participanţi în cadrul procesului penal.
Cu atât mai mult, la acest moment nu există niciun risc de a influenţa sau păstra legătura cu aceste persoane, în condiţiile în care majoritatea actelor de urmărire/procedură au fost deja efectuate, esenţială şi determinantă fiind expertiza de specialitate, cel mai concludent, relevant şi pertinent mijloc de probă cu caracter tehnic şi care nu poate fi afectat de inculpat, chiar în ipoteza adoptării unei măsuri. De altfel, nici nu se pretinde în concret ca aş fi încercat să iau legătura sau să influențez un alt inculpat suspect sau martor", se arată în documentul din instanță obținut de România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News