Declarația lui Băsescu de la CSM amenință Actul de coabitare

basescu_csm
basescu_csm

"Am o problemă pentru CSM", declara Traian Băsescu, vineri, în plenul CSM, cu privire la nominalizările pentru șefia Procurorului General și a DNA. Acesta invoca un articol din Constituție, în care decizia nominalizării pentru cele două funcții aparține CSM și nu ministrului Justiției. Această declarație a președintelui este tratată cu ironie de premierul Victor Ponta.

Victor Ponta a declarat la Digi24 că alegerile de la CSM au fost o „mascaradă”, iar declarația președintelui Băsescu referitoare la procedura de numire a procurorilor-șefi „îl amuză îngrozitor” și denotă inconsecvență. „Depinde de președinte dacă va respecta acordul semnat”, a spus Victor Ponta, menționând că documentul stipulează o procedură transparentă prin care ministrul propune, CSM avizează, președintele numește.

„Tocmai că am fost procuror ar trebui să mă bucur, dar nu mă bucur”, a declarat premierul, întrebat în emisiunea „Ediție specială” de la Digi24 cum comentează alegerea în premieră a unui procuror în fruntea CSM. „Am fost crescut cu faptul că suntem magistrați, dar ca în orice sistem de justiție, procurorul e cel care acuză, iar decizia aparține judecătorului. ”, a explicat Victor Ponta.

 „Nu a făcut altceva decât să scadă încrederea opiniei publice vizavi de conducerea justiţiei. Nu confund CSM cu ceea ce fac judecătorii și procurorii. Când îmi amintesc că în vară am pierdut două zile pentru că nu veneau la CSM să ia act de demisia lui Pivniceru... Imaginea a fost deplorabilă şi îmi pare foarte rău că se întâmplă asta”, a mai spus premierul la Digi24.

 Victor Ponta a mai afirmat că în justiția din România nu s-a făcut nicio reformă, iar lucrurile merg rău, așa cum se întâmpla și în urmă cu 12 ani, când profesa ca procuror.

„Depinde de Băsescu dacă respectă acordul. Acordul prevede că ministrul propune, CSM avizează”

 Întrebat care e ținta declarațiilor de vineri ale lui Traian Băsescu, în care acesta afirma că numirea procurorilor-șefi ar trebui să se facă de către CSM, Victor Ponta a răspuns: „Băsescu e ambiţios și vrea să-și bată recordurile de inconsecvenţă. În 2004, legile justiției cu care am închis capitolul 24 (de negociere cu Uniunea Europeană - n.r.) prevedeau exact ce spune Băsescu. În 2005, Băsescu și Macovei, guvernanțiim și-au angajat răspunderea pentru ca acele reguli să se schimbe și ministrul Justiției să propună. Nu pot decât să mă amuz îngrozitor și să constat că preşedintele își dă seama cât de tare a greșit în 2005. E de o ironie și de un ridicol, încât nu pot decât să mă amuz”.

 Premierul a mai declarat că, din punctul său de vedere, acordul semnat cu Traian Băsescu va avea viață lungă, dar a adăugat: „Nu știu ce va face preşedintele. Un punct (din acel acord - n.r.) spune: o procedură transparentă prin care ministrul propune, CSM avizează și preşedintele numeşte. Daca s-a răzgândit preşedintele, răzgândim și legea?”, a întrebat retoric premierul.

 „E o mare ironie a istoriei să-l auzi pe Băsescu criticându-l pe Băsescu din 2005”, a conchis Victor Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel