Avocatul Lucian Bolcaș a reacționat într-o intervenție telefonică la România Tv de duminică, imediat după mesajul lui Klaus Iohannis privind necesitatea asigurării de către Guvern a condițiilor pentru ca toți românii să poată vota.
După ce, dumincă după amiaza, în jurul orei 16.30, președintele a transmis mesajul său, avocatul Bolcaș a reacționat:
”Nu cred că domnul Iohannis poate să mai emoționeze pe cineva cu astfel de mesaje. Nu știu dacă CNA-ul nu o să vă amendeze pentru că s-a citat acest mesaj: ”Guvernul de incompetenți care a creat această situație”. Ăsta este guvernul PSD-ALDE și este un mesaj impotriva celor două partide politice, este clar și evident. Se încalcă diapozițiile legii electorale? Se încalcă sau nu se încalcă dispozițiile care protejează ziua alegerilor de asemenea imixtiuni? Nu-i pasă domnului președinte! S-ar părea că domnia sa visează că fincția de președinte este veșnică. Ei bine, să știți că Cotroceniul nu este o casă de vacanță, pentru toată viața. Este un hotel în care intri și dacă nu vrei să ieși ești data afară” a spus Bolcaș, duminică, la România Tv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu