Decretul privind revocarea lui Nazare din funcţia de ministru de Finanţe, publicat în Monitorul Oficial

Decretul privind revocarea lui Nazare din funcţia de ministru de Finanţe, publicat în Monitorul Oficial
Decretul privind revocarea lui Nazare din funcţia de ministru de Finanţe, publicat în Monitorul Oficial

Decretul de revocare a lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru de Finanţe a fost publicat, joi, în Monitorul Oficial.

De asemenea, decretul privind desemnarea premierului Florin Cîţu ca ministru interimar al Finanţelor a fost publicat în Monitorul Oficial. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, cele două decrete.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi, că i-a transmis şefului statului cererea de revocarea a lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor. Cîţu a anunţat şi că i-a transmis preşedintelui Iohannis propunerea ca interimatul la acest portofoliu să fie preluat de el. 

Alexandru Nazare a transmis un mesaj după ce a aflat că a fost demis de către premierul Florin Cîţu. 

"Premierul mi-a cerut demisia, paradoxal, cu o zi înainte de emisiunea României de eurobonduri, menționând că dacă nu demisionez, îmi va cere remanierea. O demisie, înaintea unei emisiuni de eurobonduri, ar fi afectat condițiile pe care România le-ar fi putut obține pe piețele externe, condiții și așa vitrege.

Ieri, în timpul negocierilor, a revenit cu mesaje telefonice insistând să primească demisia cât mai curând. Imediat cum am finalizat cu succes emisiunea de eurobonduri, i-am răspuns că după toată munca depusă, rezultatele bune obținute și reflectate în execuția bugetară și evaluările instituțiilor financiare internaționale, luând în calcul și modul în care permanent a apreciat activitatea mea și a colegilor din Ministerul Finanțelor, nu consider că aș avea vreun motiv sa îmi asum o demisie atât timp cât am apărat cu onestitate și bună credință interesele financiare ale României.

I-am spus domnului Florin Cîțu să pună în discuție decizia legată de evaluarea și retragerea mandatului meu în forurile de decizie ale PNL, conform protocolului asumat în coaliție. Astăzi, înainte de ședința de Guvern, mi-a confirmat că va trimite propunerea de remaniere. Am menționat că remanierea nu se impune dacă analizăm rezultatele; a replicat că această decizie nu are legătură cu rezultatele, ci cu 'echipa'.

Posibil s-a referit la faptul că nu m-am alăturat echipei care să îl susțină în campania pentru poziția de președinte al PNL. Am considerat că o atitudine neutră, prin prisma poziției de ministru de Finanțe, este cea mai înțeleaptă în raport cu interesele românilor, cu țintele asumate de România și cu imaginea PNL. Țin să menționez că nu sunt întârzieri în proiectele de la Ministerul Finanțelor, așa cum a precizat premierul. Mai mult, am deblocat multe dintre proiectele preluate și am inițiat multe altele noi, precum parteneriatul cu UiPath.

Am mărit, în negociere cu Comisia Europeană, suma alocată Ministerului de Finanțe prin PNRR, de la 100 mil. EUR la 562 mil EUR și am dublat numărul de proiecte de digitalizare, de la 25 la 50. În plus, am adăugat și reforme proiectelor de investiții.Spre exemplu, astăzi avem 90.000 de case de marcat conectate pentru că am demarat o aplicație nouă în luna ianuarie, care este funcțională. Numai dacă acest proiect este finalizat cu succes până la sfârșitul anului, așa cum am planificat, va avea efecte de minim 10% în creșterea colectării TVA. Aplicația demarata în 2020, de ministrul Finanțelor de atunci, încă nu este funcțională.

Mulțumesc tuturor colegilor din Ministerul de Finanțe pentru activitate și rezultate! Le mulțumesc tuturor membrilor PNL care mi-au acordat susținerea!Îi mulțumesc domnului Președinte Klaus Iohannis și sunt onorat pentru încrederea acordată la numirea în funcția de ministru de Finanțe și pe parcursul mandatului!", a scris Alexandru Nazare pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel