În cadrul unei noi emisiuni "Dosarul Ceaușescu", istoricul Lavinia Betea și avocatul Bogdan Bărbuceanu au vorbit alături de jurnalistul Val Vâlcu despre procesul lui Nicolae Ceaușescu din 1989 și despre cererea de rejudecare înaintată de familia fostului dictator. Avocatul Bogdan Bărbuceanu a ridicat chestiunea relevanței discuțiilor de tipul "a fost sau n-a fost?": "În 22 decembrie 1989, când Iliescu a fost prezent la sediul Ministerului Apărării Naționale (...), a obținut întreaga putere politico-militară a statului român".
"Haideți să ne imaginăm că (n.r., la momentul așa-numitului proces al Ceaușeștilor) am fi avut o curte cu juri. Înainte de 1947, în România, funcționau curțile cu juri, chiar achitaseră mulți criminali, pentru că emoția publică, opinia publică cerea asta. Au fost cazuri celebre care au rămas în istoria neagră — achitarea criminalului Zelea Codreanu, împușcarea prefectului de Iași. Iată, opinia publică a dirijat într-un fel, a presat jurații", arată jurnalistul Val Vâlcu.
"Dați-mi voie să spun că nu aveți dreptate. Eu eram atunci un adult, o persoană adultă, în '89. În '89 aveam 33 de ani, eram în momentul respectiv jurnalistă la ziarul județean din Arad. Opinia aceasta publică, invocată de către cei care pot să fie culpabili astăzi, a fost manipulată, a fost dirijată într-un anumit sens, cu bună știință", afirmă istoricul Lavinia Betea.
"(...) (N.r., Referindu-ne la aplicarea art. 176 din Codul penal din 1969, în vigoare în 1989), toți cei aflați în stradă încălcau un articol sau altul al Codului penal din vremea respectivă. Se aboliseră legile...", continuă Val Vâlcu.
"Eu înțeleg că a fost o dezordine publică și că nu s-au mai respectat normele și poate nici chiar cele de drept penal. Dar în principiu, regula generală este că infracțiunile se prescriu după un anumit termen — mai puțin din 2012 încoace, cele contra umanității și cele împotriva vieții", încuviințează avocatul Bogdan Bărbuceanu.
"În multe țări din Occident (n.r., așa se întâmplă) — crima se prescrie după un anumit număr de ani. (N.r., În cazul procesului Ceaușeștilor), vorbeați despre un omor deosebit de grav, cum era încadrarea pe Codul penal din anul 1968", continuă jurnalistul Val Vâlcu.
"S-ar fi prescris și la noi. Dar în 2012, când, ca și acum, dosarul Revoluției nu era soluționat, sigur că CJUE și toate forurile europene (pentru că se apropia acest termen de prescripție vizavi de termenele de răspundere penală din acele evenimente) au criticat și au sancționat România.
Și atunci, legiuitorul român, în 2012, s-a simțit nevoit să modifice legea din 2009, care a intrat în vigoare în 2014 și care este actualul Cod penal și să ducă la imprescriptibilitatea acestor infracțiuni contra umanității și contra vieții persoanelor", arată avocatul Bogdan Bărbuceanu.
Foto: Agerpres
"Iarăși o decizie care poate fi oricând schimbată tot de legislativ. Adică de opinia publică, de membrii societății", mai spune Val Vâlcu.
"Dar întrebarea, cred eu, care se pune vizavi de acest proces al lui Ceaușescu este dacă am avut de a face cu o Revoluție în adevăratul sens al cuvântului sau cu o lovitură de stat?
Pentru că, dacă ar fi fost o Revoluție (sau dacă presupunem că a fost o Revoluție), sigur că cu toții ne așteptam ca, fiind o societate democratică, să avem cât mai repede răspunderi penale în aplicarea legii, fără niciun fel de dubiu.
Iată că, după 35 de ani, nu le avem.
Și atunci, poate vine și răspunsul la întrebarea dacă a fost Revoluție sau lovitură de stat. De ce? Pentru că, vă spun, din dosarul Revoluției reiese foarte clar (și lucrurile astea sunt publice, nu vin cu o exclusivitate):
În 22 decembrie 1989, când Iliescu a fost prezent la sediul Ministerului Apărării Naționale și chiar primit cu onoruri ca și un șef de stat, a fost momentul, ora 16 dacă nu mă înșel (reiese din tot probatoriul administrat în acest dosar, când, într-adevăr, a obținut întreaga putere politico-militară a statului român)", adaugă avocatul Bogdan Bărbuceanu.
"Sau i s-a oferit. Aici e o nuanță importantă", subliniază jurnalistul Val Vâlcu.
"Acolo o să ajungem. Pentru că a fost o negociere. Negocierea a fost următoarea (...):"
Ascultă mai multe despre negociere de la minutul 10:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu