Deficit bugetar. Marilen Pirtea: Unul dintre merele otrăvite ale PSD

Marilen Pirtea
Marilen Pirtea

Deputatul Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a vorbit despre deficitul bugetar și a lansat acuzații la adresa PSD.

"Chiar dacă dezbaterile și interpretările asupra datelor din economie pot să fie formulate în diferite registre, totuși cifrele exacte nu pot fi ocolite la nesfârșit, așa cum se întâmpla în timpul guvernării PSD. Deficitul bugetar cu care s-a închis bugetul pe 2019 a fost de 4,6% din PIB, echivalentul uneri depășiri a veniturilor bugetare cu 48,3 miliarde de lei, realizată prin cheltuieli angajate de fostul guvern PSD. Această realitate împinge acum România spre procedura de deficit excesiv, pe care Comisia Europeană o va declanșa și o va menține, cum estimează experții domeniului, pentru următorii 3 ani, până când bugetul public va reintra în marja permisă, de sub 3%", remarcă deputatul Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

"PSD a falsificat forma în care au fost prezentate datele"

"Consider că merită să ne îndreptăm atenția asupra manierei în care PSD a falsificat forma în care au fost prezentate datele asupra nivelului de deficit bugetar pentru 2019, ca să evităm pe viitor să se mai întâmple un astfel de abuz, care transformă manipularea fiscală și camuflarea realității în politică oficială. Astfel, proiecția dată de guvernul PSD pentru deficitul de anul trecut avea în vedere o cifră de 2,7%, un nivel ținut sub limita prevăzută prin articolului 126 din Tratatul de Funcționare al UE (TFUE), în care se arată că statele membre trebuie să evite deficitele publice excesive, în speță să respecte pragul de 3% din PIB al deficitului bugetar.

Maniera în care a fost obținută această cifră a deficitului, de 2,7%, a fost însă profund abuzivă, echivalând cu manipularea fiscală și camuflarea datoriilor publice, mai ales prin amânarea discriminatorie de plăților, concediilor medicale sau rambursărilor de TVA către firme, pe care guvernul PNL nu a mai putut să le amâne și le-a plătit pe finalul lui 2019", completează deputatul liberal.

"Această zvonistică este falsă"

"Bugetul pe 2020 pornește de la legislația în vigoare, având inclusă creșterea de 40% a pensiilor și a salariilor, ceea ce a dus la o proiecție a deficitului pe 2020 de 3.6% din PIB. Zvonistica transmisă de PSD, despre o așa-zisă tăiere a salariilor și pensiilor în 2020 este, desigur, falsă. Salariile au fost majorate în ianuarie 2020, iar majorarea pensiilor a fost bugetată pentru 2020", observă vicepreședintele Camerei Depuaților, Marilen Pirtea.

"Deciziile politice ale PSD, de a „aranja" cifra deficitului prin amânarea plătilor bugetare pentru următorul an fiscal, ne-au arătat fața ascunsă a unei așa-zise politici economice a PSD, îndreptate spre împrumuturi pentru consum și escaladarea datoriei publice. Foștii guvernanți s-au lăudat chiar cu un „caracter social" al acestor politici periculoase, care însă au drept consecință negativă intrarea oficială a României în procedura de deficit excesiv, așa cum este acesta definit de Tratatul UE", conchide liberalul Marilen Pirtea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel