Deficit uriaș la bugetul de pensii. Budăi: Exact cât virăm către Pilonul II

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay)

Marius Budăi, ministrul Muncii, a spus care este deficitul la sistemul de pensii.

Invitat în emisiunea jurnalistului Răzvan Dumitrescu, de la Antena 3, ministrul Marius Budăi a vorbit despre sistemul de pensii și a spus care este deficitul în această zonă.

Marius Budăi: Estimarea de deficit la bugetul de pensii pe anul acesta este de 12 miliarde, exact cât virăm către Pilonul II.

Răzvan Dumitrescu: Deci dacă nu aţi vira către Pilonul II nu aţi avea deficit?

Marius Budăi: Nu vrea să creez o ştire de aici că a sus Budăi că nu vom mai vira către Pilonul II. Este exclus aşa ceva, este o lege.

Răzvan Dumitrescu: Dar pică suma una pe cealaltă. Cum vă explicaţi?

Marius Budăi: Aşa s-a întâmplat anul acesta.

Cum verifici anii, cum și cât ai cotizat la sistemul de pensii. Orice angajat o poate face, online

Pentru a afla ce vechime în muncă ai, respectiv cât ai cotizat la pensia de stat, trebuie să-ți deschizi un cont pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice, aici. 

După cum menționează sursa citată, printre beneficiile contului se numără: acces complet la serviciile electronice oferite de Casa Naţională de Pensii Publice, notificare online cu privire la evenimentele referitoare la propria persoană sau acces gratuit la informaţii dedicate ţie. 

Procedura de deschidere a contului este pe link-ul mai sus menționat, al CNPP. 

Orice salariat din România își poate crea acest cont de utilizator pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice. De aici, veți afla ce vechime în muncă ați acumulat pentru pensia de stat. Vechimea acumulată poate fi prezentată ca situație lunară sau ca situație anuală. 

Pentru a verifica acest lucru, trebuie creat contul, conform procedurii de pe site-ul CNPP, apoi trebuie să vă autentificați și să intrați, din meniul din stânga, la categoria ”Datele mele din sistemul public de pensii”, după cum arată avocatnet.ro

Apoi ai de ales între stagiile lunare de cotizare înregistrate în evidențele CNPP începând cu aprilie 2001 și stagiile anuale de cotizare. Indiferent de alegere, apeși pe ”Generează raport actualizat”. 

În cazul stagiilor lunare de cotizare, vei vedea pentru fiecare lună, începând cu 2001, zile lucrate, venituri, condiții de muncă, punctaj, angajatorii care au cotizat pentru tine, vechime totală de muncă acumulată. Dacă vrei să vezi situația anterioară lunii aprilie 2001, trebuie selectat ”Informații din carnetul de muncă” și generat raportul actualizat. 

Raportul, odată solicitat, este generat în sistem în câteva minute. Când este gata, vei primi mail de notificare. În pagina în care ai cerut generarea raportului, vei găsi și fișierul descărcabil. Desigur, dacă muncești la negru, adică nedeclarat, angajatorul nu plătește contribuția la pensii. Atât tu, angajat, cât și angajatorul tău, riscați amendă în acest caz, conform Codului Muncii. 

Vezi și: Cresc pensiile: Premierul Ciucă și ministrul Budăi, anunț important. Varianta aflată pe masa Guvernului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel