EXCLUSIV  DEGLOBALIZAREA a început. Conducătorii României se luptă între ei în plin război mondial

Ce aștept de la conducătorii țării mele

   Nu aștept de la conducătorii țării mele să-mi mărească pensia și nici să-mi subvenționeze factura la încălzire. Deși aș avea mare nevoie și de mărirea pensiei și de subvenționarea căldurii, înțeleg că deocamdată ceea ce ar trebui să aștept de la conducătorii țării este cu totul altceva, mult mai important decât nevoile de zi cu zi.

    Aștept de la conducători, fie ei președinte sau guvern, dovada că pot avea încredere în capacitatea lor de a înțelege gravitatea momentului în care soarta i-a desemnat să decidă destinul pe termen lung al acestei țări. Aștept să văd că realizează șansa sau ghinionul de a fi conducători într-un moment în care se redesenează arhitectura ansamblul economic și politic global, în care paradigma sau modelul dezvoltării se schimbă rapid și dramatic și în care, cei ce conduc acum au o imensă responsabilitate față de direcția pe care se va orienta destinul viitor al fiecăruia dintre noi. Lumea se schimbă sub ochii noștri iar această schimbare va avea efecte extrem de importante asupra României. Aștept să văd că cei ce ne conduc  înțeleg gravitatea acestor schimbări și  au inteligența și curajul de a acționa rapid pentru a adapta și orienta politica țării în așa fel încât să putem rezista șocurilor ce le vom primi.

   Schimbarea paradigmei  economiei globale este deja vizibilă și studiată la nivelul cancelariilor occidentale în vederea înțelegerii ei și a pregătirii  măsurilor de adaptare la schimbare și de contracarare a efectelor.

   La noi, nu există o astfel de preocupare la nivelul factorilor decizionali. Programul de guvernare, bugetul și atitudinea beligerantă  manifestată între președenție și guvern în rezolvarea problemelor importante ale vieții economice și sociale arată un evident dezinteres față de tot ceea ce excede problematica ordonanțelor 13 și 14.

Gravitatea factorului extern pare a nu fi în atenția decidenților noștri sau pare a fi înțeleasă doar dintr-un punct de vedere simplist bazat pe elemente mai mult istorice decât contemporane. Sunt preocupați de pericolele invadării teritoriului național de către noua Armată Roșie sau de destrămarea teritoriului printr-un nou Diktat .

Ni se spune că s-au luat măsuri de apărare cu vreo câteva avioane F 16 reciclate și cu câteva corvete încă neconstruite.

  Foarte bine ! Ne trebuiau avioane  și poate vom reuși să avem și corvete dar pericolul actual, din punctul meu de vedere, nu este cel militar. Dacă România va fi atacată și puternic destructurată, atacul nu va fi militar ci economic. Din păcate, nu suntem în acest moment deloc pregătiți pentru a lupta cu un astfel de pericol. Nu numai că nu avem instrumente politice și instituționale pentru a contracara atacul dar nu avem nicio gândire strategica a conducătorilor noștri, aptă de a organiza apărarea.

  Schimbarea paradigmei globale are multiple aspecte dar mă voi rezuma doar la două dintre acestea pe care le consider cu consecințe extrem de importante pentru România :

1. Este evident că în urma crizei începute în 2007-2008 s-a accentuat procesul de deglobalizare manifestat și prin relocalizarea capitalului spre țările de origine. Economia de tip ” naționalist-keynesist” promovată de către noua administrație americană are ca instrumente de implemenatare investiții de o amploare nemaintâlită în infrastructură ( 1000 miliarde dolari ) și o reducere semnificativă a fiscalității ( de la 35% la 15%). Sunt două argumente extrem de puternice în favoarea ” reîntoarcerii” acasă a capitalului american și o tentație pentru capitalul străin de a investi în SUA. Deja Ford și General Motors au trecut la politici de relocalizare iar Toyota și Volkswagen au anunțat intenția de a renunța la plănuite localizări europene și sud americane în favoarea spațiului economic nord american. Nu trebuie să fi expert pentru a înțelege ce se va întâmpla în foarte scurt timp. Vom fi martorii scăderii interesului capitalului american pentru investiții în străinătate și al creșterii interesului capitalului străin ( european, asiatic, al țărilor din Golf, japonez,etc) de a investi în SUA. Concluzia ? Piața investițională globală se va distorsiona prin scăderea masivă a volumului de investiții în alte zone decât cele nord americane. Cine va avea de suferit ?  Toate țările care nu pot oferi investitorilor condiții de valorificare cel puțin egale cu cele americane. Printre aceste țări și România care nu poate oferi nimic altceva decât un relativ nivel scăzut al costului forței de muncă. Situația devine extrem de periculoasă deoarece România fiind o țară subcapitalizată are nevoie vitală de infuzie de capital străin. Problema devine și mai gravă în condițiile în care accesarea fondurilor europene nu este un substitut real și suficient al nevoii de capital străin. În aceste condiții, pentru România este vital nu numai să își gândească o nouă strategie de atragere a  capitalului străin dar și o strategie de menținere a capitalului străin deja existent. Din păcate , nu există nicio dovadă că avansăm în această direcție.Din contră, se pare că mergem într-o direcție diferită. Iată câteva exemple în acest sens : a) atragerea capitalului străin nu o vom putea realiza prin reduceri spectaculoase ale fiscalității pentru a concura facilitățile oferite de SUA dar am putea oferi garanții de siguranță și predictibilitate. Oferim oare astfel de garnații atâta timp cât există o instabilitate politică a cărei amploare și impredictibilitate este vedetă de televiziune în întreaga lume ? b)  cum vom menține capitalul în țară atâta timp cât nu-i oferim condiții elementare de eficiență ? Incapacitatea construcției segmentului de autostradă necesar desfășurării normale a activității Renault va menține prezența sa în România chiar dacă Magrebul îi oferă utilitățile solicitate ? c) cum vom menține societățile multinaționale ( contributoare de forță la bugetul românesc) în țară în condițiile în  care de la tribuna parlamentului se cere anchetarea lor pentru ” incitare la dezordine publică” ?   
2. Un alt element pregnant al schimbării paradigmei globale este revenirea puternică a tentației pentru politici protecționiste. Nu este doar o realitate a adminuistrației Donald Trump ci a multor alte țări dezvoltate sud est asiatice,  chiar și a unor importante țări membre UE. Pe fundalul renașterii naționalismului și a incapacității instituționale de rezolvare a efectelor crizei s-a dezvoltat curentul politic al social-xenofobismului care a eșuat economic în protecționism. Accentuarea acestei tendințe se datorează și orientării politicii economice a Chinei spre piața internă ceea ce a condus la o apropiere importantă a volumului de marfă desfăcut pe piața internă de volumul de marfă exportată. Să nu uităm că în concepția actuală a conducătorilor noștri, exportul românesc este considerat motor de creștere economică. Va mai funcționa eficient acest motor în condițiile creșterii protecționismului unor țări în care noi trimitem cca 70% din export ? Desigur, ar trebui să avem o strategie de diversificare sortimentală și geografică a exportului pentru a putea diminua efectele protecționiste. Ar trebui să ridicăm substanțial calitatea produselor pentru a deveni indispensabili cosumului unor piețe străine chiar în condiții de protecționism. Deocamdată suntem doar la stadiul de ” ar trebui”.

 Pentru orice analiză devine evidentă nevoia de gândire strategică și de perspectivă îndelungată. Nu ne mai putem mulțumi doar cu rezolvări punctuale sau conjuncturale ale unor probleme curent sau de termen scurt. Suntem parte a unui sistem global iar schimbările acestuia nu ne poate ocoli și nici nu ne pot face bine dacă nu le transformăm din dificultăți în oportunități dar, pentru aceasta este nevoie de un altfel de politică și de un alt fel de concept al guvernării. Trebuie să avem ACUM o politică de reevaluare și reașezare a  priorităților și a oportunităților prin care să renunțăm la miturile și legendele pe care le-am transformat din comoditate și superficialitate în principii și piloni ai dezvoltării. Mitul Uniunii Europene ca  binefăcătoare a românilor dor prin faptul că ne-a acceptat ca membri fără nici un efort din partea noastră trebuie eliminat căci UE  ” ne dă dar nu ne pune în traistă”. Trebuie ca decidenții noștri politici să înțeleagă ACUM și IMEDIAT că este nevoie de o nouă mentalitate prin care ei, în calitate de responsabili pentru soarta noastră, să demonstreze UE că România este  partenerul său economic și politic cel mai important  din sud estul european , cu un real potențial de afirmare și nu un membru de la periferie tăcut și veșnic resemnat. Aceiași poziție o aștept de la conducătorii noștri și în raportul cu SUA, cel mai puternic partener strategic al României.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News