Delia Budeanu a murit.
A fost una dintre cele mai cunoscute crainice din istoria Televiziunii Române de dinainte de ’90. Delia Budeanu s-a născut pe 28 mai 1946 și a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București în anul 1969, iar între anii 1970 și 1998 a fost crainic de televiziune la TVR.
Delia Budeanu a debutat la TVR în 1970, în cadrul programului 2, unde prezenta emisiuni ce includeau concerte simfonice. Decenii la rând, a fost prezența solară de pe micile ecrane, fiind arhicunoscută pentru zâmbetul cu care își întâmpina telespectatorii la știrile postului național de televiziune.
De altfel, între anii 2008 și 2012, a realizat emisiuni culturale la Antena 2 („Oamenii timpului nostru“) și la Money Chanel („Întâlnirile Deliei Budeanu“). În vara acestui an, Delia Budeanu a publicat la Editura Curtea Veche, cea de-a doua carte a sa, „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”.
Trupul său va fi depus, duminică, ora 16.30, la Mănăstirea Cașin din București, iar înmormântarea va avea loc, luni, la Mănăstirea Ghighiu, transmite Radio România.
Delia Budeanu rămâne una dintre cele mai admirate crainice ale TVR și cea mai frumoasă prezentatoare din istoria Televiziunii Române:
VEZI ȘI: Delia Budeanu: Mă consider o victimă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu