Delia s-a declarat cucerită de un bărbat talentat, nominalizat la 3 premii Grammy pentru cel mai bun entertainer musical. Tom Franek a venit tocmai din Statele Unite pentru a-i impresiona pe cei trei jurațI.
Tom Franek a venit tocmai din Statele Unite pentru a-i impresiona pe cei trei jurați prin modul inedit de a cânta la pian. Concurentul care a fost nominalizat la 3 premii Grammy pentru cel mai bun entertainer musical, a ridicat publicul în picioare prin interpretarea sa.
Cu un picior pe pian, urcat cu totul pe pian, de sub pian sau cu spatele la pian sunt doar câteva dintre pozițiile în care Tom a cântat pe scena iUmor. Una dintre piesele performate a fost chiar 1, 2, 3, 4 a Deliei, ceea ce a încântat-o pe jurată.
"Nu aș putea să cânt ca el nici dacă m-aș uita la clape. Tom este preferatul meu, simt că va rămâne așa indiferent ce număr va mai fi la iUmor", a declarat Delia.
Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up" pentru „DA" şi „Thumbs Down" pentru „NU", iar cei care obţin minimum două voturi favorabile, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor", creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia "iUmor", va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu