Delia, despre ținutele purtate la tv: Pun pe mine ce apuc și ies repede din casă

După trei săptămâni de filmări pentru cel de-al șaptelea sezon iUmor, emisiune ce va fi difuzată în această toamnă la Antena 1, Delia vorbește despre cel mai important factor în alegerea ținutelor cu care reușește întotdeauna să își surprindă colegii de platou, pe Mihai Bendeac și Cheloo. 

 Delia mărturisește că nu este un secret alegerea ținutelor cu care vine pe scena de la iUmor. “Nu îmi e deloc greu să îmi aleg ținutele pentru iUmor, în ultima perioadă cred că pun pe mine ce apuc și ies repede din casă. Am ajuns să fiu extrem de atentă cu confortul meu psihic și fizic și trec peste orice stil vestimentar doar ca să fiu comodă”, a declarat jurata iUmor. 

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaptelea sezon ”iUmor”, care va fi difuzat în curând, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală! 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel