La Izmail, Ucraina, a avut loc forumul internațional „Perspectivele dezvoltării transportului fluvial de pasageri în delta ucraineană a Dunării". România este un punct important pentru transportul fluvial de croazieră pe Dunăre, mai ales datorită Deltei Dunării și gurilor de vărsare ale Dunării, care se găsesc pe teritoriul țării noastre.
În acest an, sunt așteptați, în Delta Dunării, peste 60.000 de turiști aduși de navele de croazieră din Germania, Austria sau Franța. În dorința lor de a reintegra Ucraina în aceste rute ale vaselor fluviale de croazieră, autoritățile ucrainiene doresc să extindă colaborarea cu România și Bulgaria, țări care au, în ultimii ani, rezultate din ce în ca mai bune în atragerea acestui tip de turiști.
„Aceștia sunt turiștii educați, persoane care înțeleg specificul Deltei Dunării și ce presupune un turism lent, un turism de vizitare, bazat pe tradiții, multiculturalism, gastronomie locală, în strânsă legătură cu biodiversitatea Deltei Dunării. Având în vedere unicitatea Deltei Dunării și cererea în creștere pentru acest produs turistic, noi considerăm oportună dezvoltarea unui program de activități pentru atragerea companiilor de croazieră și, implicit, dezvoltarea transportului fluvial de pasageri în delta ucraineană a Dunării. În vederea extinderii circuitelor, către partea ucraineană, putem găsi împreună câteva atracții principale pe care să le prezentăm, ca ofertă comună, agențiilor de turism și organizatorilor de croaziere, astfel încât toate părțile implicate să aibă de câștigat", a declarat Cătălin Țibuleac în discursul său ținut în cadrul Forumului.
La finalul lucrărilor forumului internațional „Perspectivele dezvoltării transportului fluvial de pasageri în delta ucraineană a Dunării", s-a semnat o înțelegere de cooperare între Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării din ROMÂNIA (județul Tulcea) și Organizația comunală al Consiliului orășenesc Izmail „Biroul de Suport al Investițiilor din Izmail" din UCRAINA (regiunea Odesa).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News